Deşi ulcerul gastric şi ulcerul duodenal reprezintă două boli distincte, totuşi, datorită multiplelor similitudini în ceea ce priveşte etiologia (factorii determinanţi şi favorizanţi), modificările fiziopatologice (mecanismele bolii), tabloul clinic şi modalităţile de tratament) sunt analizate de obicei împreună.
Un astfel de exemplu de diferenţă între cele două entităţi este şi mecanismul de producere a bolii, şi anume: dacă în cauzalitatea ulcerului de stomac este implicată mai ales diminuarea factorilor de apărare a mucoasei împotriva diferiţilor agenţi agresori şi consumul cronic de antiinflamatorii (Aspirină, Ibuprofen, Cortizon etc), în ulcerul duodenal au o importanţă mult mai mare factorii ereditari care coordonează creşterea numărului de celule secretoare de acid clorhidric şi pepsină precum şi creşterea tonusului vagal.
Circa 80% din ulcerele cronice sunt localizate la nivelul duodenului, cu predilecţie în prima sa porţiune.
Leziunile ulceroase duodenale sunt mai mici decât cele gastrice, dimensiunea medie fiind de aproximativ 1 cm, numai ocazional fiind mai mari.
Macroscopic, aşa cum se poate constata la examenul endoscopic, leziunea de ulcer se prezintă ca un crater iar mucoasa din jurul craterului este inflamată, congestionată şi tumefiată.
Dintre complicaţiile ulcerului duodenal amintim sângerările digestive exteriorizate prin hematemeză şi melenă întâlnite în special în ulcerele localizate pe peretele posterior, perforaţia peretelui duodenal în special cel anterior, strâmtorarea (stenoza) pilorului datorită cicatricelor retractile şi aderenţelor producătoare de distorsiuni.
Se recomandă începerea tratamentului medical al ulcerului duodenal înainte de constituirea unei complicaţii, când, de cele mai multe ori devine obligatorie intervenţia chirurgicală destul de invalidantă pentru bolnav.
In etiologia bolii ulceroase sunt implicaţi factori genetici, factori de mediu, stressul psihic, factori alimentari şi boli ale altor organe care sunt favorizante ale ulcerului.
Factorul genetic deţine o importanţă tot mai mult susţinută de observaţiile clinice. Astfel, ulcerul apare de 2-3 ori mai frecvent la descendenţii bolnavilor de ulcer. De asemenea, boala ulceroasă se întâlneşte mai frecvent la indivizii cu grupă sanguină 0.
Explicaţia acestui fenomen este următoarea: descendenţii bolnavilor cu ulcer moştenesc o masă mai mare de celule parietale gastrice care secretă acid clorhidric, iar aceste celule răspund prin secreţie acidă la intensităţii mult mai reduse ale factorilor stimulatori, decât în cazul oamenilor sănătoşi.
Psihicul modificat de excitaţii venite din mediul exterior, în special în condiţiile civilizaţiei moderne, va acţiona pe calea nervului vag şi pe cale hormonală asupra mucoasei gastroduodenale.
Ulcerul duodenal apare mai frecvent în jurul vârstei de 35-40 de ani pe când incidenţa ulcerului gastric creşte în mod constant cu vârsta. Ulcerul duodenal predomină la sexul masculin într-un raport de 6/1, în schimb ulcerul gastric apare într-o proporţie de 2/1 tot în defavoarea sexului masculin.
Stress-ul psihic este incriminant în special în determinismul ulcerului duodenal, la fel ca şi distoniile neurovegetative.
S-a constatat că stările de enervare, furie, supărare cresc semnificativ secreţia gastrică de acid clorhidric şi pepsină – substanţe ce constituie factorul agresiv asupra mucoasei duodenale.
Indivizii nervoşi, anxioşi sunt predispuşi cu certutitudine la ulcer duodenal.
Agresiunea acidului clorhidric şi a pepsinei reprezintă cauza principală a ulcerului duodenal, prezenţa acesteia apărând obligatoriu după unii autori, ba chiar fiind o condiţie sine qua non după alţi autori.
În ulcerul duodenal avem de-a face cu o disfuncţie secretorie acidă în sensul absenţei repausului secretor nocturn şi al existenţei unei secreţii acide atât în condiţii bazale cât şi stimulat.