Ficatul, ca orice alt organ, poate fi sediul dezvoltării unor tumori.
Ca definiţie, prin tumoră se înţelege orice formaţiune care, printr-o dezvoltare proprie, anormală faţă de ţesuturile din jur, modifică structura, forma şi dimensiunile organului care o găzduieşte. Este un termen folosit larg, fără nici o aluzie la natura histologica (de structură), sau la modul dezvoltării ulterioare (local strict, local şi diseminant, etc)
Tumorile pot fi de cauze diferite. Există:
- tumori de cauză embrionară (înnăscute) – fie reprezentând rudimentul unui frate geamăn dezvoltat până la un punct în interiorul organismului celuilat frate (hamartoame) fie reprezintă anomalii de dezvoltare a unor structuri vasculare (hemangioame) sau biliare chis-toide (cavităţi biliare fără cale de evacuare, şi care se umplu treptat cu bilă) tumori dobândite după naştere (la orice vârstă) tumori de cauză infecţioasă
* orice abces, în dezvoltarea lui se formează ca o tumoră — cazul abceselor amibiene, abceselor microbiene etc)
* tumori de cauză parazitară (de exemplu chistul hidatic)
* tumori micotice (micetoame) tumori cu structuri diverse (tumori organice)
- unele se dezvoltă primitiv în ficat – şi ca atare li se spune “primare”. După modul de evoluţie şi riscul de gravitate, pot fi “benigne” – cu evoluţie de obicei lentă, strict locală, fără să disemineze la distanţă, putând determina anumite complicaţii prin dimensiunile câştigate sau prin împiedicarea funcţiilor normale ale organelor din jur, stânjenite prin prezenţa tumorii;
- alte tumori se formează hematogen, datorită opririi în ficat şi dezvoltării pe loc a unor celule tumorale pornite prin sânge de la nivelul altor organe afectate de tumori. Pentru că se dezvoltă în urma altor tumori-sursă, li se spune şi “secundare”.
După faptul că sunt “însămânţate” hematogen li se mai spune şi “metastatice”.Aproape în toate cazurile, astfel de tumori au evoluţie malignă.
Termenele “benign” sau “malign” au ajuns a fi corelate aproape exclusiv cu modul de evoluţie a tumorilor, dar pot defini orice alt proces sau boală, din punctul de vedere al riscului evolutiv vital. Se consideră că o evoluţie este benignă atunci cînd nu pune în pericol viaţa pacientului deloc sau pentru o lungă perioadă, în absenţa unor complicaţii posibile; evoluţia este malignă atunci când afectează de regulă desfăşurarea normală a proceselor vitale şi, fără o intervenţie capitală, poate omorî pacientul.
Treptat noţiunile s-au suprapus şi cu modul de evoluţie histológica. Tumorile benigne se dezvoltă doar local, prin creştere intrinsecă (aşa cum dintr-un bob de arbagic se dezvoltă o ceapă voluminoasă). Tumorile maligne au un mod de dezvoltare diferit. Cresc local dar mai ales se “infiltrează” în jur, afectând noi şi noi structuri învecinate pe care le distrug (nu le “împing”, nu le dizlocă, ci le “mănâncă”); în paralel, celule izolate sau grupuri de celule tumorale se desprind şi pleacă la distanţă purtate de sângele circulant, dezvoltând tumori secundare pe locurile unde se opresc (teoretic, orice organ poate fi astfel afectat, dar cel mai frecvent sunt interesate organele intens circulate – plămânii, ficatul, oasele, creierul, etc)
Tumorile benigne pot fi uşor şi definitiv rezolvate operator.
Tumorile maligne de regulă se operează, dar pe lângă rezolvarea operatorie locală necesită suplimentar şi alte proceduri terapeutice care să controleze riscul sau procesul (deja început) de diseminare (terapie citostatică, cobaltoterapie, iradiere, etc). Cazurile de tumori mai evoluate, care s-au infiltrat şi în organele învecinate sau cu metastaze dovedite în alte organe la distanţă, nu se mai pot rezolva chirurgical – sunt “inoperabile” şi beneficiază – posibil dar nu neapărat în toate cazurile, doar de tratament complementar (citostatice, iradiere, etc).
Tumorile hepatice primare pot fi şi ele de origini diferite. Ele se pot dezvolta:
- pornind de la structurile biliare (cel mai des de la colecist) în condiţia unei infecţii sau litiaze neglijate – sau fără nici o cauză prealabilă aparentă
- de la celulele hepatice ca atare – cel mai des de la cele infectate viral (cu virusurile B sau C) când acidul nucleic viral s-a integrat definitiv în genomul celular (adică în “schema” de reproducere a celulei). Prin aceasta, celulele infectate viral pot începe să se reproducă mult mai rapid – cu o rată de multiplicare anormală faţa de celelalte, sănătoase, din jur dezvoltându-se noduli tumorali cu extensie ulterioară de tip malign.
- în sfârşit, s-a descris degenerarea tumorală a nodulilor de regenerare hepatică în evoluţia unor ciroze, boala căpătând o denumire mixtă (“adeno-ciroză”).