Micţiunea normală are drept principale caractere fiziologice o frecvenţă de 3-5 ori/zi, se realizează fără efort sau durere, cu evacuarea completă a vezicii şi control voluntar al declanşării sau întreruperii sale.
Tulburarea izolată sau asociată a acestor caractere fiziologice se exprimă prin tot atâtea tulburări de micţiune.
Micţiunea frecventă (polakiuria) se defineşte prin numărul mare de micţiuni (peste 5-6 ori/zi) cu volum scăzut (micţiunile frecvente cu volum normal reprezintă poliurie deci o tulburare de diureză). Mecanismul lor principal este reducerea, funcţională sau organică, a capacităţii vezicale produse de inflamarea vezicii (cistita) litiaze sau tumori vezicale, fibroză post-inflamatorie (tuberculoză vezicală).
Ea poate fi tranzitorie sau de durată, diurnă (prezentă ziua), nocturnă sau continuă. Se poate însoţi de alte modificări de micţiune sau modificări calitative ale urinei.