Tuberculoza este o boală infectocontagioasă, cu evoluţie in pusee, datorată unor bacterii speciale, denumite micobacterii.
Tuberculoza este una dintre infecţiile care continuă să reprezinte o mare problemă de sănătate pe plan mondial în ciuda marilor progrese înregistrate în plan profilactic şi terapeutic.
Omenirea continuă să lupte pentru rezolvarea unor probleme ridicate de această infecţie:
- unele vechi, considerate încă de mult timp stăpânite dar revenite în actualitate datorită unor condiţii nefavorabile – cum ar fi înmulţirea populaţiei în plan global faţă de scăderea resurselor nutriţionale, aglomerarea urbană, calamităţile naturale şi războaiele, migraţia unor populaţii întregi etc.) sau unele probleme complexe de sănătate ale unor colectivităţi (prin tot felul de condiţii care au scăzut capacitatea de apărare la infecţii)
- altele noi, necunoscute în urmă cu câteva zeci de ani, printre care cea mai importantă este modificarea sensibilităţii la antibiotice a germenului.
Aceasta a făcut ca tuberculoza să redevină o problemă mondială după ce, la un moment dat părea să fi fost bine controlată şi stăpânită în ţările avansate
socio-economic.
Chiar şi în ţara noastră apăruseră, cu peste 30 de ani în urmă, semnele unei scăderi semnificative a frecvenţei şi severităţii bolii, în special după descoperirea antibioticelor active pe germenul tuberculozei şi după aplicarea unor măsuri intensive de combatere. Speranţa euforică într-o rezolvare apropiată, când tuberculoza va înceta să mai fie o problemă de sănătate publică, a cuprins nu numai lumea medicală dar şi factorii administrativi ce răspundeau de această problemă. Aceasta a făcut ca o parte din fondurile alocate să capete altă destinaţie şi să fie redus numărul de paturi din spitalele şi sanatoriile de tuberculoză (repartizate altor patologii).
Din păcate această speranţă a fost repede contrazisă de explozia epidemiei care a cupris întreaga lume şi a surprins lumea medicală nepregătită. Au trebuit alţi zeci de ani ca să se poată pune din nou în aplicare un sistem coerent de control al bolii, azi în plină desfăşurare, fără a se putea afirma că epidemia ar fi bine stăpânită nici în prezent.
Cauzele reaprinderii epidemiei tuberculozei în lume au fost multiple şi complexe.
În ţările bogate, cu condiţii materiale şi de sanitaţie ridicate, tuberculoza a reapărut mai ales după ce o mare parte a populaţiei s-a îmbolnăvit de SIDA (boală ce scade puterea de apărare la infecţii în general, cu reaprinderea vechilor focare de tuberculoză şi transmiterea facilă în colectivităţi). La aceasta s-a adăugat adaptarea mai greoaie la noile condiţii din partea organizatorilor de sănătate, ca şi apariţia rezistenţei la medicamentele antituberculoase uzuale. Cauzele acesteia sunt legate de tratarea incompletă (administrarea unor scheme de tratament incomplete, prea scurte sau inadecvate, dar mai ales din cauza nerespectării de către pacienţi a
dozelor şi a ritmului de administrare).
Pentru ţările mai sărace, şi mai ales cele din lumea a treia, ponderea cea mai mare au avut-o creşterea necontrolată a populaţiei şi scăderea globală a nivelului de trai. Situaţia cea mai dramatică a apărut în unele ţări din Africa şi Asia unde aceste evoluţii demografice au coincis cu epidemia de SIDA. Celelalte aspecte amintite în cazul ţărilor bogate, active şi aici, au amplificat şi mai mult problemele până la dimensiuni catastrofale.
Agentul cazual
Tuberculoza este produsă de un microb descoperit în urmă cu circa 130 de ani de către Robert Koch, (1882) astfel că şi astăzi germenul mai este cunoscut ca “bacilul Koch” sau sub prescurtarea “bK”. Acesta face parte dintr-o clasă de germeni – “micobacterii” (alături de bacilul leprei şi alţii) care posedă anumite caractere biologice particulare:
- creşte foarte încet
- în corpul uman şi al animalelor manifestă o rezistenţă neobişnuită la acţiunea mijloacelor naturale de apărare ale organismului infectat
- poate fi controlat doar prin anumite antibiotice speciale, altele decât restul microbilor, iar acestea trebuie administrate luni de zile, pentru a putea opri infecţia.
Îmbolnăvirea la om se produce în peste 90% din cazuri cu bacilul de tip uman, iar într-o proporţie de până la 10 % cu alte 2 tipuri – cu tipul bovin şi cu m. africanum.
Modul de îmbolnăvire
Rezervorul natural de infecţie este reprezentat de numărul imens de bolnavi de tuberculoză (pentru tipul uman de bacil) şi de unele animale domestice bolnave
cu tipul bovin (vaci, capre, câini, pisici, porci).
Bacilul tuberculos uman se transmite de la bolnav la sănătos.
Contagiozitatea acestei boli a fost recunoscută de foarte multă vreme. În scrieri indiene vechi din anii 1500 înainte de Hristos se spune că bolnavii de
tuberculoză nu au voie să se căsătorească şi să aibă copii – pentru a nu-şi îmbolnăvi familia, şi erau goniţi în afara localităţilor.
Modalitatea aerogenă de transmitere a infecţiei a fost şi ea recunoscută de foarte multă vreme, deşi măsurile speciale de protecţie au apărut mai târziu.
Riscul cel mai mare de transmitere a bolii este întâlnit la pacienţii cu tuberculoză pulmonară cu “leziuni deschise” (nume dat acelor focare pulmonare ce comunică
direct cu una sau mai multe bronhii prin care îşi evacuează permanent conţinutul) acesta va constitui sputa, purtătoare de sute de mii, uneori milioane de bacili pe mililitru. Din punct de vedere epidermiologic, sunt consideraţi contagioşi pacienţii cu sputa pozitivă la examenul microscopic direct.
Contagiunea are loc prin contact direct şi indirect.
Receptivitatea la infecţie este generală, cu miri diferenţe între sexe şi în funcţie de vârstă.
Bărbaţii par a se îmbolnăvi de 2-4 ori mai frecvent decât femeile – datorită probabil expunerii mai mari în activitatea curentă şi a asocierii unor factori
auxiliari de risc (alcoolul, fumatul şi unele noxe profesionale).
În funcţie de vârstă, se înregistrează trei perioade de receptivitate maximă:
- la nou-născuţi – până la un an, cu scădere uşoară până la 4 ani (prin imaturitatea sistemului imun de apărare la infecţii în general)
- la pubertate şi adolescenţă (perioadă de metabolism extrem de activ în perioada de creştere, cu vulnerabilitate exagerată la boli)
- după 50-60 ani – prin epuizarea rezistenţei biologice la boli.
Cum se produce infecţia şi mersul bolii
Pătrunderea întâmplătoare a barililor tuberculoşi în corpul unei persoane receptive nu este urmată imediat şi obligatoriu de boală – datorită, se pare,
sistemului natural de apărare care este destul de eficient. Expunerea trebuie să fie repetată şi pe durată mai mare, aşa cum se întâmplă de fapt în focarele familiale sau colectivităţile închise în prezenţa unor excretori cronici de bacili. Trebuie menţionat faptul că, deşi tuberculoza poate afecta (ca unică localizare sau în cadrul unor afectări extinse) orice organ sau sistem, numai formele in care se elimina bacili in exterior (cele pulmonare şi mai rar cele renale – prin urinare in mediu) pot fi contagioase.