Tuberculoza genitală prezintă în prezent o incidenţă mică, constând cel mai adesea în forme latente sau paucisimptomatice. în 85% din cazuri, tuberculoza genitală este depistată la femei investigate pentru sterilitate.
Tuberculoza genitală este produsă în cele mai multe cazuri de Mycobacterium tuberculosis. Afectul primar este de regulă pulmonar, localizarea genitală fiind secundară şi având o latenţă de mai mulţi ani. Salpingele sunt segmentul aparatului genital afectat cu cea mai mare frecvenţă. Endometrul este afectat la 50-80% din femeile cu salpingită tuberculoasă, ovarele la 25%, iar colul, chinul şi vulva, cu totul excepţional.
Simptomatologia lipseşte în formele latente (asimptomatice). Dacă sunt prezente totuşi, acuzele sunt necaracteristice: dureri pelviene, tulburări menstruale – amenoree, oligomenoree, mult mai rar metroragii. Semne generale sunt reprezentate de subfebrilităţi, stare de oboseală, indispoziţie, pierdere ponderală.
Formele severe – tuberculoza ascitică salpingo-reritoneală sau salpingită şi pelviperitonita cazeoasă – au devenit excepţionale odată cu introducerea terapiei tuberculostatice.
Diagnosticul tuberculozei genitale presupune să se identifice:
- bacilul Koch prin frotiuri colorate Ziehl-Nielsen din secreţia cervicală, culturi pe medii speciale, inoculări la cobai de sânge menstrual sau de endometru prelevat steril prin chiuretaj;
- foliculi tuberculoşi Koster prin examenul histopatologic al pieselor de exereză (trompe, ovare, uter), al fragmentelor de ţesut prelevate prin biopsii percelioscopice sau al endometrului prelevat în preziua sau prima zi de menstruaţie;
- modificări histerosalpingografice sugestive (nu şi patognomonice) cum sunt trompele rigide în “fii de fer”, indentaţii cu aspect de tufă de vâsc, opacităţi cu contururi fiu sau ca roase de şoareci. Modificările HSG sunt semne indirecte, neacceptate pentru susţinerea diagnosticului de majoritatea autorilor, fără proba bacteriologică şi histopatologică;
- percelioscopic de granulaţii miliare diseminate peritoneale sau a îngroşării pereţilor tubelor. Biopsia şi confirmarea histopatologică sunt necesare.
Evoluţia sub tratament este în prezent favorabilă. Dintre sechele, sterilitatea prin obstrucţie tubară este cea mai frecventă.
(Rata sarcinilor la femeile cu tuberculoză genitală tratată este sub 0,5%.)
Tratamentul constă în administrarea de tuberculostatice timp de 1-2 ani: în primele 3 luni izoniazidă + rifampicină (Sinerdol) + etambutol. Apoi cel puţin alte 9 luni : izoniazidă + rifampicină.
Tratamentul chirurgicul este indicat dacă tratamentul tuberculostatic eşuează. La femeile tinere constă doar în anexectomie, la femeile de peste 40 de ani în histerectomie + anexectomie.