Tratament pentru tuberculoză
Ideal ar fi ca toţi pacienţii să aibă confirmarea etiologică înainte de a se începe tratamentul. Practic, însă, (confirmarea imediată nefiind posibilă în toate cazurile), în beneficiul pacientului este mai înţelept ca tratamentul să fie început imediat ce se ridică suspiciunea naturii tuberculoase a modificărilor constatate. Astfel se va împiedica progresia necontrolată a bolii, agravarea ei, iar controlul rapid al cazului va fi şi în beneficiul anturajului, cu anularea riscului de contagiune pentru a nu permite evoluţia cazului către constituirea unui focar în familia sau colectivitatea în cauză.
În ţara noastră, tratamentul este gratuit, indiferent de costurile reale ale medicamentelor, spitalizărilor, sanatorizării, intervenţiilor operatorii, etc. – toate fiind asigurate prin Programul Naţional de Combatere a Tuberculozei.
Toate aceste eforturi financiare şi umane la scară naţională ar fi trebuit să conducă – în cei peste 50 de ani de aplicare – la un control mai bun al epidemiei, la restrângerea bolii de la dimensiunea unei probleme naţionale de sănătate la cea a unei boli oarecare. Aşteptările medicilor nu s-au confirmat din mai multe motive, parte dintre ele dezbătute deja ( slăbirea prematură a eforturilor de combatere a bolii în plan internaţional, încrederea nemăsurată în eficienţa preparatelor antibacteriene, etc. – dar şi schimbarea pe parcurs a sensibilităţii germenului cu apariţia largă a formelor rezistente) în ultimă instanţă ne mai confruntăm şi cu un alt factor, subiectiv dar decisiv în eşecul parţial al măsurilor de eradicare – reprezentat de tendinţa foarte multor pacienţi de a renunţa prematur la tratament – din dezinteres, din cauza unei toleranţe proaste, din cauza aparentei vindecări rapid manifeste, etc.
S-a ajuns la paradoxul următor: se pun la dispoziţia pacientului toate posibilităţile de tratament în mod gratuit şi necondiţionat şi cu toate acestea mulţi pacienţi îşi abandonează prematur tratamentul cu preţul nerealizării vindecării dorite.
De aceea este bine de precizat încă de pe acum că tratamentul antituberculos nu este facultativ – la latitudinea pacientului, ci este obligatoriu prin regulamentele sanitare. Obligatorii sunt şi respectarea pe parcurs a schemei stabilite şi a duratei de administrare, ca şi menţinerea legăturii cu medicul specialist şi prezentarea la controalele periodice stabilite, inclusiv în perioada de după încetarea tratamentului.
La dispoziţia medicilor specialişti ftiziologi există în prezent mai multe posibilităţi terapeutice, astfel că, de la caz la caz, tratamentul poate fi mai amplu sau mai simplu, mai lung sau mai scurt.În fiecare caz se va decide, în funcţie de forma clinică şi de vechimea şi severitatea infecţiei tratamentul specific, cu preparate antibiotice destinate eradicării infecţiei.
Este vorba de anumite preparate cu acţiune directă asupra bacililor tuberculoşi, dar cu condiţia ca acţiunea lor să fie de lungă durată ( printr-o administrare prelungită ) şi în scheme cu mai multe preparate asociate, fapt ce le sporeşte eficienţa.
Tratamentul nespecific – adresat susţinerii organismului bolnav şi, eventual, compensării unor modificări secundare infecţiei (anemie, desechilibre metabolice, etc).
În era pre-antibiotică aici se înscriau şi o sumă de măsuri terapeutice naive, azi abandonate ca fiind depăşite ca valoare.
Tratament chirurgical – odinioară foarte important, actualmente indicat doar în cazurile în care tratamentul antibiotic singur nu mai poate obţine vindecarea. Trebuie menţionat faptul că metodele chirurgicale nu pot duce la vindecare fără tratament antibiotic eficient (ca spectru de sensibilitate, aplicat timp îndelungat).