- gripa se dovedeşte una dintre cele mai redutabile boli cu transmitere respiratorie, atât prin contagiozitatea foarte mare cât şi prin riscul de evoluţie severă, chiar letală
- cea mai eficientă cale de prevenire se dovedeşte vaccinarea antigripală, ştiind că vaccinul furnizat în fiecare an protejează tocmai contra tulpinilor circulante în sezonul respectiv
- protecţia post vaccinală este foarte bună (dar numai împotriva tulpinilor cuprinse în formula vaccinului) şi durează cel puţin un an de zile
- persoanele nevaccinate (fie din cauza contraindicaţiilor fie din alte motive) surprinse în condiţii de epidemie se mai pot proteja luând medicamente antivirale (amantadină şi rimantadină), administrate pe toată durata riscului de infecţie (adică pe durata epidemiei) – dar cu preţuri de cost mult mai mari.

Mijloacele nespecifice de protecţie, la îndemâna fiecăruia şi a întregii colectivităţi, care vizează însă doar diminuarea riscului de transmitere a virusului, sunt:

- fiecare bolnav să nu circule (să nu ducă boala pe picioare) ci să stea izolat la pat, la domiciliu
- bolnavii să evite să strănute, să tuşească în plină atmosferă liberă
- să folosească pe cât posibil batiste de hârtie de unică folosinţă
- să se evite aglomerările – mai ales în spaţii închise -cu închiderea şcolilor, a spectacolelor în sală, etc.
- să se evite expunerea neprotejată la frig şi umezeală.

Bolnavii cu hepatite acute virale cu virus B şi/sau C trebuie să fie informaţi şi sfătuiţi de către medicul personal sau la externarea din spital, asupra următoarelor aspecte deosebit de importante privind infecţia şi riscurile ce decurg:

- la întoarcerea în familie, cu mici excepţii, pacientul este încă purtător de virus şi deci trebuie să se considere contagios; durata acestei stări variază de la câteva săptămâni la toată viaţa.
Căile prin care poate transmite virusul sunt, în ordinea importanţei :
- calea parenterală (adică prin instrumente contaminate cu sânge). Pentru aceasta trebuie să folosească pentru uz strict personal periuţa de dinţi, trusa de ras, trusa de epilare, trusa de manichiură), iar în caz de accidente prin înţepare cu ace sau alte instrumente casnice să ia măsuri de evitare a folosirii acestora ca atare, în continuare (abandonează acele, fierbe cuţitele sau foarfecile, etc)
- calea sexuală – pentru protecţia partenerului, este indicată folosirea sistematică a prezervativelor, şi, ori de câte ori este posibil, să se recurgă la vaccinarea anti-hepatită B.Pentru hepatita C nu există încă un vaccin protector.
- pentru restul familiei, deşi riscurile sunt mult mai mici, se recomandă vaccinarea preventivă (în cazul virusului B) în cazul mamelor care au sugari încă la sân trebuie abandonată alimentarea la sân şi să se treacă la alimentaţia artificială
- bolnavul trebuie să-şi procure, la nevoie, trusă personală pentru tratamente injectabile (seringă de sticlă şi ace, cu fierbere 1 oră înaintea fiecărei folosiri) sau, şi mai bine, seringi sterile din plastic, de unică folosinţă — cu ace corespunzătoare, în acest caz cele folosite trebuie distruse şi să nu se permită copiilor să se joace cu ele.

În cazul unor accidente sângerânde, a tratamentelor stomatologice, a efectuării de analize de sânge şi chiar în cazul donărilor de sânge, pacientul este obligat să informeze personalul medical respectiv despre riscul de contagiune, pentru ca acesta să ia măsurile de rigoare pentru protecţia celorlalte persoane.
Donarea de sânge este interzisă.
Membrii de familie şi restul anturajului trebuie conştientizaţi despre riscurile şi căile de transmitere a infecţiei şi să ia măsurile amintite mai sus.
Cunoscând şi respectând aceste măsuri, riscurile amintite sunt nule, fără a transforma fostul pacient într-un pericol public, izolat de restul societăţii. Pacientul poate duce o viaţă normală, trăind în armonie cu restul familiei şi societăţii.
După externare, nu orice stare de sănătate aparentă înseamnă şi vindecare, boala putând evolua latent, fără nici un semn clinic aparent, către o hepatită cronică. De aceea, pentru a şti evoluţia în continuare sunt prevăzute mai multe controale clinice şi de laborator, la intervale prestabilite (la 1,3 şi 6 luni).
În acest fel, pacientul va fi în atenţia medicului curant (de familie sau de întreprindere), se va putea aprecia evoluţia şi se vor putea lua, din timp, măsurile corespunzătoare de tratament.

Dieta pentru hepatite

- de internare (chiar dacă starea bună a pacientului nu pare a justifica aceasta). Izolarea la spital rezolvă două probleme: pe de o parte asigură pacientului cele mai bune condiţii de diagnostic, de supraveghere calificată şi de tratament, iar pe de altă parte anulează riscul de contagiune în familie, adică de a transforma un caz izolat într-un focar de boală;
- de spitalizare pe toată durata reală a evoluţiei, în situaţia deja amintită în care pacientul se simte foarte bine cu mult înainte de a se obţine remisiunea datelor de laborator. Plecarea prematură din spital riscă să compromită evoluţia către vindecare;
- de a se conforma recomandărilor primite la externare privind regimul de odihnă şi dieta de cruţare, necesare pentru o perioadă variabilă, până la normalizarea analizelor.Mai ales în această perioadă critică în ce priveşte şansele de vindecare, este necesar ajutorul membrilor de familie;
- de a-şi controla evoluţia prin efectuarea unor controale periodice, clinice şi de laborator, conform recomandărilor primite la externare.Aceste controale sunt menite a interveni medicamentos în cazurile ce nu ajung spontan la vindecare sau de a adapta numite recomandări de dietă, de prelungire a concediului, inclusiv de reinternare în caz de necesitate.

Restul familiei, cunoscând riscul de transmitere a bolii, trebuie:

- să purceadă, imediat după izolarea la spital a bolnavului şi – la nevoie – să colaboreze cu organele de sănătate publică la dezinfecţia lenjeriei personale (prin fierbere), şi a instalaţiei sanitare de WC prin tratare cu substanţe dezinfectante netoxice:
- să recurgă, în măsura posibilului, la măsuri de protecţie specifică cu gammaglobuline – în cazul copiilor mici – sau cu vaccin contra hepatitei A în cazul copiilor mai mari şi adulţilor care ştiu că nu au trecut prin această boală. Aceste măsuri sunt eficiente cu condiţia să fie efectuate cât mai devreme după depistarea cazului de boală din familie;
- în absenţa acestor măsuri de profilaxie specifică să-şi urmărească cu mai multă atenţie starea de sănătate şi să solicite consult medical la cele mai mici semne de suferinţă apărute în intervalul de 1-2 luni de la depistarea primului caz.(Este vorba de semne de disconfort general sau digestiv, de oboseală, şi, mai ales, de modificări ale culorii urinei şi scaunelor)
- la revenirea din spital a bolnavului, nu mai există risc de contagiune, deci nu sunt necesare măsuri de protecţie speciale.