Vulva îşi modifică aspectul prin reducerea dimensiunii, ratatinare şi pierderea turgorului tegumentelor.

Labiile mari se atrofiază, ţesutul grăsos subtegumentar dispare. Delimitarea faţă de regiunile învecinate se şterge.
Feţele externe sunt acoperite de o piele flască, ridată şi depigmentată. Perii se reduc numeric. Glandele sebacee şi sudoripare involuează, explicând uscăciunea caracteristică acestei perioade de vârstă.
Epiteliul tegumentar subţire, face vizibilă reţeaua vnioasă subiacentă. Adeseori venele sunt ectaziate, sinuoase, varicoase.

Labiile mici se atrofiază în şi mai mare măsură, reducându-se practic la două vestigii, a căror delimitare faţă de labiile mari tinde să dispară.
Delimitarea vestibulului vaginal devine dificilă, prin dispariţia şanţurilor labio-himenale şi involuţia, în general, aformaţiunilor labiale.

Clitorisul este primul afectat în procesul de involuţie senilă. Ia treptat forma conică, lungimea se reduce la câţiva mm, iar cei doi corpi cavernoşi nu mai pot fi
decelaţi prin palpare.

Glandele periuretrale şi ale lui Bartholin involuează, devenind nefuncţionale.
Relaxarea perineului posterior, supus şi el aceloraşi procese de involuţie, favorizează instalarea prolapsului genital.În poziţie ginecologică, cei doi
pereţi vaginali ptozaţi proemină prin fanta vulvară beantă.

Vaginul îşi modifică la rândul lui dimensiunile, orientarea, configuraţia şi aspectul interior al pereţilor. În ortostatism direcţia devine mai puţin oblică, vaginul având tendinţa să se scurteze şi să se verticalizeze. Lungimea vaginului diminua cu 2-3 cm, iar diametrul transversal cu peste 1 cm. Treimea lui superioară va lua o formă infundibulară, prin ştergerea fundurilor de sac, mai ales posterior. Treimea medie a vaginului rămâne închisă la nulipare şi beantă la femeile care prezintă rupturi vechi de perineu.
Pereţii vaginali devin netezi, prin dispariţia pliurilor longitudinale şi transversale. Uneori apar stenozări, de obicei la unirea treimii superioare cu treimea medie.
Acestea pot face dificilă vizualizarea colului, iar retrograd lor se pot forma colecţii purulente.
Modificările involutive ale ţesutului conjunctiv perivaginal reduc şi mai mult elasticitatea şi posibilităţile de distensie ale acestui conduct.

Uterul este supus procesului de involuţie senilă eşalonat, de-a lungul a 10-15 ani. Dimensiunile diminua progresiv, reducerea fiind mai importantă la nulipare şi de o mai mică amploare la femeile cu antecedente obstetricale şi/sau inflamatorii.
Colul uterin involuează precoce. Lungimea lui ajunge la câţiva mm. Orificiul extern, chiar la multipare, devine punctiform.
În treimea superioară a vaginului devenită şi ea infundibuliformă, prin dispariţia fundurilor de sac, colul uterin este din ce în ce mai puţin proeminent.
Porţiunea supravaginală a colului dispare practic din punct de vedere anatomic. Epiteliul exocervical se atrofiază.
Prin transparenţa epiteliului mult subţiat, devin vizibile cu ochiul liber şi, mai ales la colposcopie, vasele sanguine subiacente.
Rezistenţa mecanică a mucoasei exocolului diminua mult.

Ovarele şi salpingelele sunt supuse aceloraşi procese involutive. Dacă sunt percepute prin palpare la femeia în climacteriu, ovarele sunt considerate patologice, posibile purtătoare ale unor procese cariochinetice.