Şocul cardiogen reprezintă un sindrom (semne şi simptome) determinat de insuficienţa severă de pompă a inimii manifestată prin incapacitatea de a furniza ţesuturilor substanţele nutritive şi oxigenul necesar activităţilor metabolice şi de a îndepărta produşii rezultaţi din metabolism.
Principala afecţiune care duce la instalarea şocului cardiogen este infarctul miocardic acut (IMA) în care necroza (moartea celulară) a cuprins peste 40% din masa musculară a ventriculului stâng.
În IMA, şocul apare de regulă la 6-8 ore de la debut, dar este posibil totuşi să se instaleze şi după 1-2 zile prin extinderea zonei de necroză miocardică sau prin complicaţii ale IMA cum sunt anevrismul ventriculului stâng, ruptura de sept interventricular (ruptura peretelui ce desparte cei 2 ventriculi) sau ruptura peretelui ventriculului stâng.
Alte cauze ale şocului cardiogen sunt:
- afecţiuni ale valvelor inimii aortică şi mitrală;
- tumorile cardiace; tromboza intraatrială (constituirea de cheaguri cu volum destul de mare în interiorul atriilor), miocardite, cardiopatii hipertofice şi dilatative;
- aritmii cu creşteri foarte mari ale frecvenţei ventriculare etc.
Măsurile terapeutice din şocul cardiogen se împart în măsuri preventive şi anume instituirea măsurilor terapeutice adresate infarctului miocardic într-un interval de timp cât mai mic de la producerea sa şi măsuri curative – corectarea hipovolemiei (volum scăzut al sângelui circulant) dacă aceasta există, prin administrarea de glucoza 10% sau dextran 10% până la normalizarea parametrilor, administrarea de furosemid şi dobutarnină în pev în cazul EPA, administrare de oxigen 4-6 l/min pe tub sau mască, corectarea hipopotasemiei şi a acidozei prin administrare de bicarbonat de sodiu iv., normalizarea debitului cardiac şi a presiunii în ventriculul stâng la sfârşitul diastolei prin administrare de dopamină, dobutarnină, noradrenalină, amrinonă.