Survine la 10-15 minute după masă, constând într-o tensiune în zona epigastrului, senzaţie de plenitudine, crampe, greţuri, vărsături, senzaţie de slăbiciune, ameţeli, palpitaţii, hipotensiune, paloare, tendinţă de leşin.
Simptomatologia durează 20-30 minute, dispărând după ce bolnavul se aşează în poziţia culcat pe spate.
Pacienţii, din dorinţa de a evita această simptomatologie, refuză să se alimenteze, consecinţa fiind o scădere marcantă în greutate.
Cei mai importanţi factori care declanşează criza de dumping sunt mesele abundente care duc la distensia mecanică a bontului gastric, compoziţia alimentelor ingerate, în special bogăţia în zaharuri.
Unii pacienţi resimt sindromul sub forma zgomotelor intestinale, flatulaţiei şi senzaţiei, imediat după masă, de defecaţie.
Sindromul dumping se instalează la aproximativ 2-3 săptămâni după operaţie, atunci când bolnavii ajung la o alimentaţie aproape normală din punct de vedere cantitativ.
Apare mai frecvent după rezecţia (îndepărtarea chirurgicală) gastrică pentru un ulcer duodenal şi după rezecţii întinse.
Explicaţia sumară a sindromului dumping rezidă în reducerea capacităţii de rezervor al stomacului operat şi anularea mecanismului piloric care asigură evacuarea gradată a chimului gastric în duoden.
Postoperator, conţinutul gastric în cantitate mare şi preparat incomplet şi inadecvat va fi evacuat precipitat, rapid, necontrolat în jejun (al doilea segment al intestinului subţire după duoden). Evident că rezultatul va fi distensia jejunală, ce se va constitui într-un punct de plecare a unor impulsuri nervoase şi într-un stimulator al eliberării locale de serotonină.
O cantitate masivă de sânge va fi dirijată şi va stagna în circulaţia locală, în defavoarea circulaţiei sistemice generale, ceea ce explică tulburările de natură vasomotorie.
Nu trebuie înţeles că sindromul dumping apare la toţi pacienţii care au suferit rezecţii gastrice, el fiind o complicaţie şi nu o regulă. Persoanele vizate sunt în general cele cu o anumită predispoziţie ereditară sau dobândită, cu labilitate neuro-vegetativă şi cu boli ale sistemului endocrin.
Tratamentul sindromului dumping este în 80% din cazuri unul medical ce constă în esenţă din fracţionarea meselor şi reducerea lor cantitativă, reducerea conţinutului de glucide din alimentaţie, reducerea lichidelor în timpul meselor, repausul fizic pentru 1 oră după alimentaţie, administrare de preparate pe bază de fier şi vitamine, evitarea băuturilor carbogazoase şi alcoolului, evitarea consumului de cafea şi a prăjelilor şi condimentelor. Pacientul trebuie sfătuit să renunţe şi la fumat pentru că acesta s-a dovedit a fi un factor de tulburare a golirii stomacului.
Tratamentul medicamentos este destul de sărac, aici menţionând tratamentul injectabil cu Sandostatin.
In formele severe de sindrom dumping, rezistente la tratamentul medical şi după 1 an de la intervenţia chirurgicală, este indicat tratamentul chirurgical.