Sindromul de preeclampsie-eclampsie
Sindromul de preeclampsie-eclampsie (toxemia gravidica) realizeaza o forma particulara de ischemie renala glomerulară secundară creşterii importante a volumului şi vacuolizării celulelor endoteliale glomerulare (endotelioză glomerulară). Ea apare în trimestrul III de sarcină. Se manifestă prin HTA, proteinurie, edeme, hiperreflexie şi convulsii.
Se datorează, probabil, alterării echilibrului dintre producţia endotelială de substanţe vasodilatatoare şi vasoconstrictoare şi creşterea sensibilităţii faţă de angiotonsină I la femei cu ischemie ulceropla-centară, anomalii ale coagulării şi reacţii imune generate de prezenţa intrauterină a fătului.
Diagnosticul se face prin constatarea unor valori tensionale de 140/85 mmHg (sau mai mari) la determinări repetate, timp de 4-6 ore. Recunoaşterea preeclampsiei supraadăugate unei HTA preexistente se bazează pe documentarea unei creşteri accelerate a valorilor TA însoţită de creşterea proteinuriei, edemelor, oligurie, creşterea acidului uric şi eventual retenţie azotată şi coagulopatie. După naştere femeile sunt expuse să dezvolte o IRA post-partum, ca forme speciale de sindrom hemolitic şi uremie. Boala se repetă la următoarea sarcină, la vârstă mai mică de sarcină.
Tratamentul preeclampsie-eclampsie are în vedere caracterul de boală potenţial ameninţătoare de viaţă şi constă în repaus la pat cu controlul manifestărilor neurologice cu sulfat de Mg şi a HTA cu vasodilatatoare (hidralazină, metildopa). Tratamentul de bază este evacuarea uterului prin provocarea naşterii, dacă este sarcină la termen sau a avortului dacă coagulaţia sau IRA impune aceasta, indiferent de vârsta sarcinii.