Simptome infarct miocardic

La aproximativ 40% din cazuri, tabloul clinic al infarctului de miocard se instalează în plină stare de sănătate aparentă, fără a fi anunțat de anumite simptome premonitorii.
În schimb, la ceilalți 60% putem descrie prodroame ale infarctului miocardic reprezentate în special de semne clinice caracteristice cardiopatiei ischemice dureroase.
Simptomul principal, după cum probabil cunoaşteţi, este durerea extrem de intensă (sfâşietoare, prelungită peste durata tipică durerilor anginoase (peste 20 minute) şi care nu cedează la administrarea nitroglicerinei.


Durerea este localizată precordial, retrosternal (înapoia sternului) putând iradia în ambii umeri dar mai frecvent în umărul stâng, în spate, în “capul pieptului”, în articulaţia pumnului stâng şi în mandibulă.La aproximativ 8% dintre bolnavii cu IMA, durerea poate lipsi – “infarct silenţios”.
Pacienţii care au suferit un IMA descriu durerea ca o senzaţie de strivire sau apăsare cu durata de zeci de minute până la câteva ore, dispărând atunci când se definitivează necroza miocardică.
La bolnavii cu diabet zaharat, datorită neuropatiei diabetice, durerea tipică infarctului poate lipsi sau poate avea intensitate mult redusă.

Al doilea semn ca importanţă este scăderea tensiunii arteriale. La un procent destul de însemnat de pacienţi, apar manifestări digestive: greţuri, vărsături, diaree, balonare, sughiţ rezistent la tratament. Prezenţa acestor simptome se explică prin reflexele vagale mai ales în cazul infarctelor miocardice inferioare.

Infarctul în sine, prin durerea atroce provocată şi prin senzaţia morţii iminente pe care o resimte individul, determină o stare de nelinişte extremă, de anxietate şi descărcare în circulaţia sanguină a unei mari cantităţi de adrenalină (catecolamine) din glandele suprarenale. Aceste nivele ridicate ale catecolaminelor în sângele circulant (hipercatecolaminemie) determină palpitaţii şi ceşterea frecvenţei respiraţiei (polipnee).

Un alt simptom important prin problemele de diagnostic diferenţial pe care le pune este creşterea temperaturii care survine la 12-24 ore de la debutul infarctului. Temperatura nu depășește de regulă 38 de grade Celsius și durează aproximativ o săptămână.

Bun de citit ...

Acest articol se afla sub protectia drepturilor de autor. Reproducerea, chiar si partiala, este interzisa!

Comentarii  / Menţionări

Adauga un comentariu

Do NOT fill this !