Ocupă un loc mai aparte printre deviaţiile uterului prin incidenţa lor (sunt întâlnite la 20% din femei) şi prin posibile implicaţii patologice.
Retrodeviaţiile congenitale nu afectează mobilitatea uterului şi se asociază destul de des cu hipoplazia uterină. Pot fi cauză de sterilitate, dar mai ales de infertilitate, prin avort habitual. Avortul poate să se datorească hipoplaziei uterine sau incontinenţei cervicoistmice asociate. Retrodeviaţiile dobândite recunosc în patogenia lor traumatismul obstetrical şi inflamaţiile pelviene. Pot favoriza instalarea (agravarea) prolapsului genital.
Retroversiile fixe apar în contextul unor complicaţii infecţioase postpartum sau postabortum, al unei patologii tumorale sau al endometriozei. Se însoţesc în mod curent de senzaţia de greutate în pelvis, dismenoree, dispareunie profundă, constipaţie cronică. Infertilitatea se datoreşte mai adesea obstrucţiei tubare, cauzată şi ea de complicaţia infecţioasă care a generat retroversia sau, cu totul excepţional, avortului prin “încarcerarea” uterului gravid spre sfârşitul primului trimestru de sarcină.
O entitate aparte este reprezentată de către sindromul Maşters-Allen, consecinţă a rupturii traumatice a bazei ligamentelor largi, în cursul unor naşteri laborioase. Se caracterizează prin mobilitate exagerată a colului uterin, dispareunie şi durere la mobilizarea uterului, diferite alte semne funcţionale consecutive congestiei utero-anexiale.
Pentru corectarea retroversiei uterine au fost propuse o multitudine de procedee chirurgicale, toate căzute în desuetudine. Unii o mai efectuează ocazional, în sterilitate de exemplu, dacă implicarea altor factori a fost exclusă, iar retroversia rămâne cu mare probabilitate cauza probabilă a acesteia. Corecţia chirurgicală a retroversiei se mai practică în contextul unor intervenţii cu indicaţii complexe – sindroame algice pelviene, prolapsuri ale nuliparelor, sindromul Masters-Allen – exclusiv ca timp complimentar.