Pneumoniile


Plămânii pot fi sediul unor înbolnăviri acute şi cronice, dintre care cele infecţioase reprezintă doar o parte.
Indiferent de localizare, procesul inflamator are manifestări clinice asemănătoare, intensitatea suferinţei reale ca şi riscul de agravare fiind proporţionale cu întinderea afectării şi cu natura agentului infecţios.
Dat fiind faptul că o pneumonie poate avea forme clinice, localizări, forme de evoluţie şi, mai ales, poate fi cauzată de diverşi agenţi infecţioşi, termenul este completat obligatoriu cu unele precizări.Astfel, se va vorbi de o pneumonie bazală stângă (sau pneumonie inferioră stângă) – pentru cazul afectării plămânului stâng în zona lui bazală; alteori exprimarea se referă doar la etiologie, ca o pneumonie pneumococică – accentul punându-se astfel pe natura agentului infecţios. În anumite cazuri, terminologia folosită este încă şi mai exactă făcând referire la structura afectată (ex. pneumonia interstiţială).
Prezentarea acestor termeni este folosită în mod necesar pentru medici dar trebuie cunoscută şi de pacienţi pentru o corectă interpretare a lor.

Pneumoniile virale sunt cele mai frecvente, afectând persoane de orice vârstă. Ele sunt urmarea ajungerii profunde a unor virusuri respiratorii până la nivel pulmonar, coborârea de-a lungul căilor respiratorii putând fi de multe ori recunoscută prin existenţa la început a semnelor de afectare a segmentelor respective
(ca rinite iniţiale, apoi ca laringo-traheo-bronşite şi, în final, pneumonii).
Caracteristic acestor pneumonii este discrepanţa dintre semnele intense de suferinţă generală (febră, dureri difuze, alterarea stării generale) şi sărăcia – până la absenţă aparentă – a semnelor localizatoare ale infecţiei, chiar la examinarea de către medic. Tuşea poate fi prezentă – dar poate şi lipsi, rareori în tabloul clinic putând exista un junghi care să atragă atenţia.
În cele mai multe cazuri mute, doar examenul radiologic atrage atenţia asupra unor modificări caracteristice de transparenţă pulmonară care stabilesc diagnosticul.
În alte cazuri mai fericite primează semnele de afectare a căilor respiratorii, a căror persistenţă şi amplificare treptată cu semne generale obligă pacientul să solicite consultul medical sau direct examenul radiologic – ocazie cu care se precizează şi afectarea pulmonară.