Pneumoniile abcedate
Pneumoniile abcedate se întâlnesc rar în cazuri în care blocul inflamator pneumonic nu ajunge la rezoluţie – cu resorbţie şi vindecare fără urmări, ci spre formare de puroi. Astfel de evoluţii complicate pot avea diverse explicaţii:
- lipsa totală a tratamentului antibiotic
- tratament antibiotic incorect (doze insuficiente sau germeni rezistenţi la preparatele administrate)
- antibioticele nu pătrund în focarul pneumonic, deşi germenii izolaţi din spută se dovedesc sensibili ( alegere greşită a preparatelor sau condiţii locale speciale necorespunzătoare – ca în cazul stricturilor bronşice aferente blocului pneumonic).
Într-o primă etapă, puroiul format creează o pungă cu pereţi consistenţi unde se acumulează.În această etapă diagnosticul clinic şi radiologic este destul de dificil, bazat doar pe semnele generale de boală (febră, alterarea stării generale etc. – comune cu ale pneumoniilor în general) şi doar persistenţa stării de boală peste aşteptări poate ridica suspiciunea unei evoluţii nefavorabile.
Ulterior, după 1-2 săptămâni de evoluţie – uneori mai mult, procesul supurativ în extensie ajunge să distrugă pereţii unei bronhii mai mari, prin care puroiul se evacuează de-o dată, în cea mai mare parte dacă nu în întregime. Pacientul prezintă o “vomică” – adică evacuează dintr-o dată prin tuse, sau spontan, cantitatea de puroi acumulată – fapt ce sperie de obicei pacientul în această fază, diagnosticul devine mai uşor prin existenţa vornicii, prin halena pacientului (miros greu al respiraţiei) prin modificarea zgomotelor auzite la stetoscop în regiunea afectată – şi mai ales radiologic, prin apariţia unei clarificări în blocul pneumonie, cu pereţi neregulaţi şi, de cele mai multe ori, cu nivel orizontal de lichid, dat de cantitatea de puroi încă neevacuat.
După evacuarea puroiului, febra poate să scadă iar pacientul să se simtă spontan mai bine.
În lipsa tratamentului antibiotic supuraţia poate trena în continuare luni sau ani conducând la fibrozarea pereţilor, la acumulări şi evacuări succesive de puroi fără să existe tendinţa la închidere a cavităţii. De la abcesul iniţial circumscris procesul inflamator se va extinde, cuprinzând în timp mai multe segmente, întregul lob sau
poate depăşi graniţele acestuia infectând şi pleura cu evoluţie spre empiem, sau să treacă la lobul învecinat. Concomitent va suferi întregul organism cu complicaţii la distanţă (cardiace, renale, reumatism cronic, etc).
Tratamentul trebuie să fie energic şi complex. Antibioticele trebuie adaptate germenului implicat, să fie administrate în doze mai mari (necesare pentru a forţa pătrunderea prin pereţii fibrozaţi ai abcesului) şi în cure prelungite – de 21 zile sau mai mult – sub control clinic, de laborator şi radiologic. Şansele tratamentului conservator – cu antibiotice – sunt cu atât mai mari cu cât diagnosticul şi administrarea tratamentului sunt mai precoce.
Dacă acest tratament, bine condus, nu se va dovedi eficient, se va recurge şi la metode chirurgicale, constând în exereza (eliminarea) segmentului sau lobului afectat, sau – la nevoie – chiar a întregului plămân.
Comentarii / Menţionări