Pneumonia confluenta
Pneumonia confluentă (pseudo-lobară) este o formă clinică intermediară între cele două entităţi precedente; din punct de vedere clinic se apropie mai mult de bronhopneumonie, avînd o durată şi gravitate imprevizibile.
Din punct de vedere radiologiec se apropie însă de pneumonia francă lobară – cu un bloc pneumonie aparent unic, format prin confluerea mai multor focare apropiate de tip lobular, bronhopneumonie.
In cele mai multe din aceste cazuri sunt implicaţi bacili gram negativi (klebsiella, hemophilus, proteus, etc) cu sensibilitate la antibiotice extrem de variabilă ce ridică probleme evolutive şi terapeutice dintre cele mai dificile.În toate aceste cazuri se impune spitalizarea, ca şi în celelalte forme.
În zilele noastre, indiferent de forma lor clinico-radiologică, pneumoniile bacteriene se pot încadra în două mari grupe din punctul de vedere al şanselor terapeutice, al prognosticului, accentul căzând mai mult pe condiţia concretă în care s-a produs infecţia: în familie (adică în condiţii de liberă circulaţie) sau în spitale – mai ales în secţii de terapie intensivă sau colectivităţi închise (aziluri, cămine, case de sănătate, etc).
În primul caz se vorbeşte de pneumonii comunitare – infecţia fiind realizată probabil cu germeni de circulaţie liberă, lucru important din punctul de vedere al sensibilităţii bune la antibioticele uzuale (dovadă şi mortalitatea generală scăzută, apreciată între 5 şi 20%).
În celelalte cazuri, denumite pneumonii nozocomiale, germenii implicaţi au, cu mare probabilitate, grade diverse de rezistenţă la antibiotice câştigată prin selecţie biologică în astfel de colectivităţi. Această selecţie se produce în timp, germenii în cauză trecând de la un pacient la altul câştigă şi un plus de agresivitate şi o rezistenţă progresivă la antibioticele cu care se întâlnesc. Mai ales aceste cazuri obligă la spitalizare şi asigurarea celor mai bune condiţii de tratament, ştiind că mortalitatea poate atinge chiar 80% în anumite condiţii. Spitalizarea va permite, pe lângă posibilităţi sporite de testare şi verificare a sensibilităţii la antibiotice pentru fiecare caz în parte, şi un tratament complex (şi împotriva agentului microbian, şi de susţinere a capacităţii de apărare sau de compensare a deficienţelor instalate).