Prin configuraţia sa internă nasul asigură, în esenţă, o condiţie ideală de calitate coloanei de aer ce va servi respiraţiei (un aer purificat şi încălzit la temperatura corpului).
Imediat în spatele orificiilor nasale – nările – există ‘vestibulul nasal’ – un fel de ante-cameră pentru canalele aeriene nasale.
Vestibulul este prevăzut cu numeroase fire de păr – ce funcţionează ca un filtru grosolan pentru praf dar poate, în plus, declanşa reflexul de strănut prin care se elimină particulele reţinute împreună cu o cantitate importantă de mucus.
In continuarea vestibulului, nasul cuprinde în interior o pereche de canale aeriene neregulate ce se deschid în fundul gâtului (cate unul de fiecare parte a septului nasal). Pentru mărirea suprafeţei de contact cu aerul respirat, aceste canale sunt prevăzute cu anumite accidente de relief – cornetele nasale, (prinse de pereţii laterali osoşi ai cavităţii nazale ca rafturile din dulap, spaţiul dintre ele purtând numele de ‘meaturi’) şi sunt tapetate cu o mucoasa intens vascularizata ce asigură încălzirea coloanei de aer (se spune ca nasul ete un adevărat ‘calorifer’ pentru restul capului) si prin secreţia bogată de mucus contribuie la stoparea unor particule străine (praf şi alte structuri de mici dimensiuni din aer) prin alipire de mucoasa.
Incalzirea coloanei de aer mai este asigurată şi de calitatile existente in oasele capului, învecinate nasului, cavitati denumite sinusuri – şi care comunică cu canalele aeriene nasale prin anumite orificii.
Există patru perechi de sinusuri – maxilare, etmoidale, frontale şi sfenoidale – toate căptuşite cu aceeaşi mucoasă bogată în vase sangvine.
Din pacate, la foarte multe persoane se ajunge la închiderea inflamatorie a orificiilor de comunicare cu nasul a acestor sunusuri, fapt ce conduce la acumulare de secreţiii infectate – iar afecţiunea poartă denumirea de sinuzita.
O alta funcţie esenţială a nasului este aceea de organ de simt asigurand simţul olfactiv – al mirosului.
In partea cea mai înaltă a cavităţii nasale – aproape de rădăcina piramidei nasale – mucoasa nasală găzduieşte ramificările nervilor olfactivi cu receptorii speciali pentru miros. Nervii olfactivi traversează apoi ‘tavanul’ cavităţii nasale (prevăzută cu mii de perforaţii microscopice pentru trecerea filetelor nervoase) pătrunzînd direct în cavitatea
craniană şi în creier.
Orice inflamaţie a mucoasei nasale (rinită) – acută sau cronică – poate duce la scăderea percepţiei olfactive, fapt resimţit de fiecare dintre noi în astfel de situaţii.
In cele din urmă, o altă funcţie a nasului – deloc lipsită de importanţă, este cea estetică. Nu puţine sunt persoanele ce se consideră nenorocite numai pentru că au un nas altfel decat şi-ar dori – şi fac sacrificii deosebite pentru corectarea defectelor în cauză.
Rolul nasului în respiraţie este probat tocmai de cazurile în care aerul este aspirat – din diverse motive, direct pe gură. La aceasta se poate ajunge în multe situaţii – fie prin anomalii de structură – cazul hipertrofiei de cornete – fie prin strâmtorarea de alte cauze a canalelor aeriene – prin inflamaţii, prin alergii (rinite alergice), prin traumatisme, etc.
In toate aceste cazuri lipseşte funcţia de încălzire şi filtrare a coloanei de aer – fapt ce va conduce la afectarea segmentelor următoare din calea aeriană -faringele şi laringele – cu o sumă de necazuri ce se ţin lanţ.
In plus, dacă obstrucţia parţială a căilor nasale survine în frageda copilărie şi nu este rapid corectată, poate perturba procesul de dezvoltare ulterioară, fizică şi intelectuală, a copilului.