Micţiunea involuntară, numită şi incontinenţă de urină, poate fi prezentă la persoane care au pierdut funcţiile sfincteriene vezicale şi uretrale ca urmare a unor leziuni neurologice (neuropatie diabetică) sau a unor intervenţii chirurgicale (adenom de prostată). Aceşti bolnavi pierd continuu urina, sub formă de jeturi mici sau chiar de picături, pe măsură ce aceasta ajunge în vezică (incontinenţă adevărată sau cu vezică goală).
Incontinenţa de stres se caracterizează prin pierderea involuntară de urină în condiţiuni de creştere a presiunii intra-abdominale (tuse, strănut, purtare de greutăţi) şi este mai frecvent întâlnită la femei cu ruptură de perineu.
Inconstinenţa zisă prin „prea plin” este de fapt o falsă incontinenţă la persoane cu retenţie cronică avansată de urină cu distensie vezicală.Tot o falsă incontinenţă apare în formele severe de micţiune imperioasă.
Uneori incontinenţa rezultă din anomalii congenitale sau câştigate, cu deschideri anormale ale uretrei (epispadias) sau fistule recto-vezicale sau vezico-vaginale. Incontinenţa de tip enurezis nocturn se prezintă prin evacuări vezicale involuntare nocturne la copii care au depăşit vârsta dobândirii controlului volunar (2-3 ani) asupra micţiunii.Cauzele sunt de regulă psihoemoţionale.
Întotdeauna trebuie eliminată orice posibilitate de anomalie congenitală a căilor urinare inferioare.