Medicamentele vasodilatatoare musculotrope acţionează asupra musculaturii netede prin pereţii arterelor mari, arteriolelor, capilarelor şi venelor, determinând arteriolo şi venodilataţie. Scade astfel rezistenţa vasculară periferică, care reprezintă unul din mecanismele patogenice ale HTAE, relaxează pereţii venoşi, scăzând întoarcerea sângelui venos către inimă şi astfel, indirect, reducând debitul cardiac (a cărui creştere reprezintă celălalt mecanism patogenic în HTAE).
Aceste medicamente trebuie administrate în asociere cu diureticele pentru a împiedica apariţia fenomenului de toleranţă.
Enumerăm câteva dintre medicamentele vasodilatatoare musculotrope:
1. Hidralazina – administrată în doze progresiv crescând se va asocia pentru îmbunătăţirea efectului cu un diuretic şi cu un betablocant sau uh antiadrenergic. Administrată în doze mari (peste 200 mg/zi) timp îndelungat, produc lupusul hidralazinic. De aceea se va indica numai în cazul lipsei de răspuns la tratamentul cu alte medicamente antihipertensive.
2. Dihidralazina (Hipopresol) care posedă aceleași-indicaţii, efecte şi reacţii adverse ca şi Hidralazina.
3. Diazoxidul a cărui principală indicaţie o constituie urgenţele hipertensive şi encefalopatia hipertensivă. Este contraindicată administrarea sa în: feocromocitom, anevrism disecant de aortă, infact miocardic, hemoragii cerebrale, EPA. Nu se va asocia cu diuretice tiazidice şi, datorită efectului secundar de creștere importantă a glicemiei, se va folosi cu prudență la diabetici.
4. Nitraţii se folosesc ca medicamenta antihi-pertensivă – în special la bolnavii hipertensivi cu angină rectorală, având drept efect vasodilatator slab şi de scurtă durată.
5. Nitroprusiatul de sodiu este unul dintre cele mai puternice medicamente hipotensoare, administrabil exclusiv în perfuzie intravenoasă, deci în unităţile spitaliceşti.
6. Molsidomina este un hipotensor uşor dotat şi cu un bun efect de dilatare coronariană. Se administrează oral în doză de 1 comprimat de 2 ori pe zi.
7. Betablocanţii de calciu (blocanţii canalelor lente de calciu) – Nifedipina, Verapamilul (Isoptin) şi Diltiazemul, blochează pătrunderea ionilor de calciu în celule, exercitând astfel mai multe tipuri de acţiuni.