Inhibitorii pompei de protoni
Pompa de protoni este o enzimă specifică celulei parietale gastrice, o ATP-ază H+-K+ dependentă, care elimină în lumenul gastric protoni (H+) în schimbul ionilor de K+ care vor fi introduşi în celulă.
Cel mai potent inhibitor al secreţiei gastrice din această clasă este Omeprazolul. El determină o inhibare de lungă durată, proporţională cu doza, a relaţiei acide gastrice. Astfel, după o doză unică zilnică de 40 mg Omeprazol se obţine o aclorhidrie aproape totală pentru aproximativ 24 de ore.
Omeprazolul în doză de 20 mg/zi şi Lansoprazolul în doză de 15 mg/zi, sunt foarte eficiente, ducând la vindecarea după 4 săptămâni a ulcerului în peste 90% din cazuri. Experienţa clinică a arătat că nu apar reacţii adverse la inhibitori ai pompei de protoni, chiar dacă sunt administraţi pe o perioadă de 4-5 ani.
Antagonişti ai receptorilor de histamină H2
În această clasă intră Cimetidina, Ranitidina, Famotidina, Roxatidina şi Nizatidina. Datorită structurii lor chimice asemănătoare histaminei se pot lega de receptorii H2 ai celulelor parietale, deci exercită o acţiune competitivă cu histamină la nivelul acestor receptori de pe membrana celulelor parietale gastrice. Astfel împiedică (blochează) secreţia gastrică acida după o stimulare gastrinică sau vagală parasimpatică. Reduce de asemenea debitul pepsinei. Antagoniştii receptorilor de H2 inhibă semnificativ secreţia acidă bazală şi pe cea din cursul nopţii, dar reduce numai într-o mică proporţie secreţia acidă determinată de alimentaţie. Această clasă de medicamente antisecretorii este utilizată cu maximă eficienţă în ulcerul duodenal, deoarece reduc intens secreţia acidă nocturnă, ceea ce constituie de fapt obiectivul major al terapiei antiulceroase ştiut fiind faptul că în ulcerul duodenal aciditatea gastrică din cursul nopţii atinge nivele foarte ridicate.
Administrarea antagoniştilor de receptori H2 duce la o creştere importantă a pH-ului sucului gastric în cursul nopţii, având însă numai o influenţă modestă asupra pH-ului intragastric din timpul zilei. în ulcerele gastroduodenale necomplicate se pot administra fie o dată pe zi la culcare, fie de două ori pe zi. Dozele zilnice recomandate pentru fiecare medicament în parte sunt: Cimetidina 800 mg, Ranitidina şi Nizatidina 300 mg, Roxatidina 150 mg, Famotidina 40 mg, o dată pe zi la culcare.
Sub tratament cu antagonişti ai receptorilor H2, dispariţia simptomelor de ulcer peptic trebuie să survină de regulă după 2-3 săptămâni. Vindecarea completă se obţine după 6-8 săptămâni în cazul ulcerului duodenal şi după 9 săptămâni în cazul ulcerului gastric.
Dintre efectele secundare ale antagoniştilor de receptori H2 cităm: stări confuzionale la bolnavii vârstnici sau când sunt administrate concomitent cu diazepamul; creşterea concentraţiei în sânge a altor medicamente — warfarina, teofilina, lidocaina şi fenitoina-; ginecomastie şi impotenţă sexuală când sunt administrate în doze mari timp îndelungat; uscăciunea gurii, greţuri, vărsături, diaree sau constipaţie şi balonări; urticarie şi „mâncărimi” ale pielii.
Anticolinergicele
Cunoaşteţi, din cuprinsul primului capitol al cărţii, că stimularea nervoasă parasimpatică, prin intermediul nervului vag – mai exact prin mediatorul său chimic acetilcolina – conduce la intensificarea motilităţii (motricitatii) peretelui tubului digestiv — peristaltismul — şi la sporirea secreţiilor de sucuri digestive în interiorul lumenului digestiv.
De fapt se descriu două tipuri de receptori numiţi muscarinici de care se leagă mediatorul parasimpatic – acetilcolina:
- receptorii M1 de la nivelul celulelor parietale (oxintice) gastrice implicaţi în reglarea secreţiei de HC1 şi pepsină prin intermediul nervului vag.
- receptorii M2 de la nivelul musculaturii netede din întreg organismul şi de la nivelul inimii, implicaţi în reglarea tonusului musculaturii netede, inclusiv de la nivelul peretelui tubului digestiv şi de la nivelul sfincterelor, şi în reglarea frecvenţei şi forţei bătăilor inimii.
Substanţele anticolinergice naturale sau de sinteză, având o structură chimică asemănătoare acetilcolinei, se pot lega competitiv cu acetilcolina de aceşti receptori muscarinici distribuiţi în extrem de multe formaţiuni anatomice din organismul uman. Astfel vor fi ocupate locusurile de legare ale receptorilor muscarinici, nemaipermiţându-se legarea ulterioară a mediatorului parasimpatic (acetilcolina).
Anticolinergicele, blocante ale receptorilor muscarinici, reduc secreţia acidă stimulată cu histamină ori pentagastrină cu 35-50% iar secreţia acidă bazală cu 50-60% (blocarea receptorilor M1) şi diminua motilitatea şi deci încetinesc golirea stomacului (blocarea receptorilor M2).
Medicamentele anticolinergice se administrează cu o jumătate de oră înainte de masă, iar utilizarea lor concomitent cu medicamentele antiacide (Dicarbocalm, Almagel, Epicogel etc.) este contraindicată deoarece le reduce absorbţia.