Laringele – este segmentul în continuare al canalului aerian.
Structura laringelui este deosebit de complexă datorită faptului că cea mai importantă funcţie a sa este fonaţia, fiind organul principal al vorbirii. Vocea este dată de vibraţia coardelor vocale în calea coloanei de aer expirat prin laringe. Sunetul produs este apoi nuanţat ca tonalitate prin participarea la actul vorbirii şi a altor structuri de la nivelul faringelui şi gurii: vocalele sunt nuanţate prin gradul de deschidere al faringelui, în timp ce consoanele sunt produse prin participarea limbii, dinţilor, palatului gurii şi buzelor.
Când cineva vorbeşte în şoaptă scade până la dispariţie amplificarea sunetelor în laringe şi faringe.
Inflamaţia laringelui, cel mai des prin infecţii virale, afectează funcţia corzilor vocale cu apariţia răguşelii (disfoniei).
In actul respiraţiei, faringele are o participare pasivă, de simplu canal de trecere în ambele sensuri a coloanei de aer în timpul respiraţiei.În acest context apar însă anumite elemente de proiecţie a respiraţiei, prin reflexul şi actul de tuse. Tuşea este o eliminare sub presiune crescută a unei coloane de aer, odată cu care se evacuează şi conţinutul mucos sau inflamator al secreţiilor bronhice şi traheale de sub laringe.
Laringele participă în două feluri:
- poate declansa reflexul de tuse, având în mucoasă terminaţii nervoase sensibile a căror iritaţie produce tuse
- realizează o închidere temporară a canalului aerian (de fapt a orificiului central – glota), astfel că apare o comprimare a aerului dedesubtul glotei; deschiderea bruscă permite apoi eliminarea explozivă a acestui aer reţinut.
Laringitele – afecţiuni inflamatorii ale laringelui pot fi uşoare şi spontan reversibile la adult şi copilul mare, dar pot fi şi severe, chiar cu risc de moarte prin asfixie, la copilul mic din cauza dimensiunilor mici ale glotei – ale orificiului de trecere a aerului.În aceste cazuri se vorbeşte de o laringită acută obstruantă, necesitand intervenţii de urgenţă în servicii specializate.