Termenul de “insuficienţa respiratorie” descrie ceea ce simte pacientul, adică lipsa relativă de aer. Mai ştiinţific, insuficienţa respiratorie defineşte consecinţa finală de lipsă relativă de oxigen la nivelul celulelor din tot corpul şi încărcarea peste necesar cu bioxid de carbon a sângelui.
Insuficienţa respiratorie poate fi de aport (lipsa oxigenului din mediu, sau impiedicarea pătunderii aerului in plămâni – sugrumare), de pompa musculară (boli care afectează funcţia muşchilor inspiratori), pulmonară propriu-zisă (alterarea schimburilor gazoase prin membrana alveolo-capilară), de transport (pierderi mari de sânge – anemie acută, sau intoxicaţii cu monoxid de carbon sau cu nitriţi care blochează transportatorul de oxigen din sânge – hemoglobina) sau de utilizare (intoxicaţia cu cianuri împiedică utilizarea oxigenului in celule).
După bruscheţea de instalare, şi după modul şi/sau durata evoluţiei se vorbeşte de :
- insuficienţa respiratorie acută
- insuficienţa respiratorie cronică
În ambele forme evoluţia poate parcurge o etapă de echilibru aparent – numită “compensată” şi o etapă ulterioară în care, prin epuizarea rezervelor pacientului, se instalează toate semnele lipsei relative de aer, etapă numită “decompensată”.
Insuficienta respiratorie acuta
Insfucienta respiratorie cronica