Insuficienţa respiratorie cronică este mai puţin o boală, ci un stadiu foarte avansat de evoluţie a multor afecţiuni de cauze diverse care au determinat, în timp, scăderea volumelor de oxigen şi bioxid de carbon care traversează membrana alveolo-capilară. Pentru organism prezintă importanţă nu numai diminuarea cantităţii de oxigen preluat de sânge din aerul alveolar (stare ce poartă denumirea de “hipoxemie”) ci şi suprasaturarea treptată a sângelui cu bioxid de carbon în urma evacuării insuficiente la trecerea prin plămâni (denumită “hipercapnie”).
La acest stadiu final se poate ajunge în mai multe moduri:
- prin restrângerea treptată a spaţiului alveolar activ (deci a suprafeţei prin care se realizează schimburile gazoase)
- prin scăderea volumelor de aer care ajung în spaţiul alveolar – datorită strâmtării bronhiilor şi bronhiolelor, sau a volumelor pulmonare mobilizabile
- prin scăderea amplitudinii mişcărilor respiratorii ale cutiei toracice
- prin combinaţii între acestea
În stadiul compensat, această insuficienţă este foarte frecventă. Bolnavii în cauză nu conştientizează scăderea treptată a funcţiilor respiratorii datorită existenţei încă a unor rezerve funcţionale, diagnosticul şi măsura pierderilor din rezervele iniţiale fiind demonstrată doar la spirometrie.