Definitie
Starea patologică caracterizată prin pierderea rapidă, parţială sau globală, a funcţiei renale, potenţial reversibilă la persoane cu rinichi anterior sănătoşi care dezvoltă în decurs de 1-3 zile oligurie sau anurie. Unele din componentele acestei definiţii clasice sunt doar relative întrucât starea anterioară sănătoasă a rinichilor nu este obligatorie (IRA apărând şi la persoane cu grade variate de afectare anterioară renală) iar oliguria sau anuria pot să lipsească în 50% din cazurile denumite astăzi IRA cu diureză conservată (de fapt, cu diureză între 700-1000 ml). Datorită multitudinii cauzelor şi substratului anatomic, IRA nu este o boală ci un sindrom.
Cauze
Cauzele (etiologice) cele mai frecvente acţionează prin intermediul scăderii severe a circulaţiei sângelui în rinichi (hipoperfuzie renală 40-80% din cazuri) şi se corelează cu producerea unor leziuni renale particulare denumite necroză tubulară acută. Ponderea celorlalte cauze este mult mai mică procentual, pentru fiecare dintre ele (cauze toxice 9-33%) boli glomerulare 2-18%, boli interstiţiale 3-14%, boli vasculare 2-5% şi obstrucţii urinare post-renale 3-5%; corelabile cu leziuni renale specifice (necroze ale epiteliului tubular predominant proximale, glomeru-lonefrite proliferative severe predominant extracapilare, edem şi infiltrat inflamator interstiţial sever, ocluzii, necroze şi tromboze vasculare, inclusiv necroze corticale bilaterale şi iromboze bilaterale ale venelor renale, obstrucţie litiazică bilaterală sau pe rinichi unic sau obstrucţie subvezicală etc.