În insuficiența cardiacă stângă, sângele nu mai este primit de către artriul stâng, el stagnând în venele pulmonare, ducând la o creștere importantă a presiunii în venele și capilare pulmonare. Dacă această presiune depășește valoarea de 30 mm Hg, se acumulează lichid provenit din sângele venelor pulmonare, în țesutul pulmonar (edem pulmonar).
Acest lichid se va acumula şi în regiunile pulmonare în care se realizează efectiv schimburile gazoase, în speţă eliminarea C02 şi a metaboliţilor volatili şi încărcarea cu oxigen pentru împrospătarea sângelui. Aceste zone de schimb poartă numele de alveole pulmonare. Prin urmare, simptomul dominant al insuficienţei caridiace stângi este dispneea (respiraţia dificilă). Această dificultate în respiraţie însoţită de senzaţia de opresiune apare, în fazele iniţiale, la efort de intensitate crescută pentru ca pe măsură ce boala evoluează, să apară la eforturi din ce în ce mai mici şi chiar în repaus.
Când s-a ajuns la dispnee de repaus, pacientul adoptă o poziţie caracteristică numită poziţie ortopneică cu capul şi trunchiul ridicate sprijinite pe perne. El nu se mai poate odihni decât stând pe marginea patului, cu picioarele atârnate.
Acumularea brutală de lichid în ţesutul pulmonar şi în alveolele pulmonare datorită creşterii bruşte şi mari a presiunii în capilarele pulmonare, poartă numele de edem pulmonar acut (EPA) şi reprezintă cea mai gravă formă de dispnee (dificultate în respiraţie) de repaus. Bolnavul devine agitat, anxios, prezintă respiraţii foarte frecvente şi superficiale, este palid, transpirat, tuşeşte şi expectorează o spută caracteristică spumoasă, albă-rozată. Pacientul este obosit chiar şi în repaus, iar, datorită oxigenării deficitare, tegumentele sunt cianotice, adică capătă o coloraţie albăstrui-violacee.
La auscultaţia pulmonară cu stetoscopul se evidenţiază raluri subcrepitante sau crepitante interesând la început baza plămânului, progresiv limita superioară a acestuia crescând spre vârfuri în paralel cu agravarea dispneei, a tusei şi expectoraţiei.
Pentru cei neavizaţi menţionăm că aceste raluri subcrepitante şi crepitante se aseamănă cu zgomotul produs de mersul pe o zăpadă afânată.
Datorită funcţionării proaste a ventriculului stâng, cantitatea de sânge expulzat de acesta cu ocazia sistolei este redusă, deci va scădea debitul cardiac, iar țesuturile vor fi irigate insuficient.