Impotenta
Impotența se defineşte ca incapacitatea unui bărbat de a realiza o rigiditate peniană suficientă pentru realizarea unui act sexual de durată corespunzătoare, pentru realizarea satisfacţiei personale şi a partenerei sale. Ea face parte dintr-o categorie mai lungă, disfuncţia sexuală, care mai cuprinde pierderea libidoului (dorinţei sexuale), ejacularea insuficientă şi insuficienţa orgasmului (senzaţie subiectivă plăcută iniţiată în timpul emisiei şi ejaculării).
Cauzele principale ale disfuncţiei erectile sunt psihologice, endocrine, neurologice, vârstă înaintată şi medicamente şi boli vasculare care alterează irigaţia corpilor cavernoşi.
Suferinţa vasculară cauzatoare de impotenţă poate fi localizată la nivelul corpilor cavernoşi penieni prin suficienţa arteriolară, fibroză, boală Peyronie (care indurează şi incubează penisul) sau starea refractară a muşchilor netezi, la nivelul venos prin pierderi de sânge din corpii cavernoşi în corpii spongioşi penieni şi traumatisme la nivel arterial în cursul aterosclerozei aorto-iliace (sindrom Leriche), în sindromul de furt produs de stenoze iliace externe, în leziuni ocluzive ale arterelor ruşinoase sau peniene precum şi consecutiv ateroembolismului.
Clinic se prezintă ca o insuficienţă a excreţiei care se constituie treptat în absenţa unor traumatisme locale sau de vecinătate. Prezenţa semnelor de ischemie periferică cronică a membrelor inferioare sugerează afectare arterelor mari drept cauză a impotenţei. În acest sens are importanţă şi existenţa şi severitatea factorilor de risc pentru ateroscleroză (fumatul, HTA, diabetul, hiperlipemia). Descoperirea anevrismelor aorto-iliace şi a plăcilor ulcerate de aterom poate fi pusă în legătură cu ocluzia embolică a arterelor ruşinoase şi peniene ca mecanism posibil al impotenţei care poate avea în acest caz şi un debut abrupt.
Tot un debut acut îl au şi impotentele secundare unor intervenţii chirurgicale vasculare, rectale sau urologice. Medicamentele sau consumul excesiv de alcool se pot corela cu debutul impotenţei iar la hipertensivi şi diabetici trataţi cu diferite medicamente, aceasta se poate constata în absenţa oricăror anomalii ale perfuziei arteriale peniene.
Examenul fizic este în general mai puţin informativ comparativ cu istoricul obţinut prin anamneză. Absenţa pulsului periferic şi descoperirea unor sufluri femurale are valoare pentru orientarea către afectarea aterosclerotică a arterelor mari. Semnele obiective de neuropatie senzitivă, îndeosebi la diabetici, sunt deasemenea importante. Se examinează deasemenea întotdeuna prostata, se palpează corpii cavernoşi (pentru descoperirea induraţiei dorsale din boala Peyronie) şi testicolele pentru descoperirea absenteismului sau atrofiei lor.
Un număr redus de examene de laborator sunt necesare încă de la începutul demersului diagnostic (dozarea testosteronului în sânge, a prolactinei, antigenului specific prostatic şi al glicemiei).