Inima este organul cavitar care pompează sângele atât în circulaţia sistemică cât şi în circulaţia pulmonară.
Circulaţia sistemică asigură aportul de substanţe nutritive şi oxigen către toate ţesuturile organismului prin artere şi ramificaţiile lor, preluând totodată sângele încărcat cu CO2 şi produşi de metabolism, prin sistemul venos.
Circulaţia pulmonară se subîmparte într-o vascularizaţie funcţională şi una nutritivă. Vascularizaţia funcţională este alcătuită din artera pulmonară, cu punct de plecare ventriculul drept, care se ramifică în interiorul plămânului dând ramuri lobare, segmentare, lobulare până la cele mai mici ramificaţii ca şi calibru – capilarele pulmonare.
Capilarele pulmonare, extrem de numeroase, sunt dispuse chiar în peretele alveolei realizând membrana alveolo-capilară – suprafaţa prin care se face schimbul gazos CO2-O2 cu mediul exterior (hematoza).
Presiunea medie în artera pulmonară are valoarea de 11-12 mmHg. Circulaţia pulmonară se află sub influenţă nervoasă, dar în special sub control chimic realizat prin valorile presiunii parţiale a CO2 şi concentraţia ionilor H+.
Diagnosticul de hipertensiune pulmonară (HTP) se pune pe valori medii ale presiunii din arterele pulmonare mai mari de 20 mmHg. Să analizăm în continuare ce mecanisme fiziopatologice stau la baza instituirii hipertensiunii pulmonare. Fie, datorită unor obstacole existente în interiorul inimii stângi (atriul stâng + ventriculul stâng), creşte presiunea în venele pulmonare, sângele adus de aceste vene nemaiputând pătrunde în atriul stâng şi ventriculul stâng.
Alte anomalii care duc la instalarea hipertensiunii pulmonare sunt comunicările anormale între aortă şi artera pulmonară prezente chiar de la naştere, care supraîncarcă circulația pulmonară, diminuarea accentuată a calibrului ramurilor arterei pulmonare sau chiar absenţa lumenului unor ramuri ale arterei pulmonare (atrezie), tromboembolismul pulmonar ce reprezintă o fixare a unui cheag de sânge într-un ram al arterei pulmonare, fragmentul de cheag având drept origine, cel mai frecvent, o zonă de tromboză din venele profunde ale membrului inferior.
De asemenea, multiple afecţiuni ale parenchimului pulmonar (fibroze pulmonare, colagenoze etc.) şi ale bronşiilor (bronşita cronică, bronhopneumopatia cronică obstructivă, emfizemul) sunt capabile să producă o hipertensiune pulmonară, fie prin starea de hipoxie indusă, fie prin alte mecanisme.
Examenul clinic oferă date suficiente pentru a pune cu certitudine diagnosticul de hipertensiune pulmonara, nefiind neapărat necesar cateterismul cardiac cu măsurarea presiunilor din circulaţia pulmonară.
Pacientul cu hipertensiune pulmonara prezintă respiraţie mult îngreunată (dispnee), însoţită de colorarea tegumentelor în special în jurul gurii şi nasului, la nivelul lobului urechii şi la extremităţi în albăstrui-violaceu (cianoză), dureri toracice determinate de efort, pierderi ale stării de conştientă, voce răguşită prin compresia nervului recurent, hemoptizie atunci când ramurile arterei pulmonare s-au dilatat anevrismal sau când există circulaţie colaterală pronunţată, vasele respective spărgându-se în efortul de tuse.
Datorită proastei oxigenări a creierului se instalează fenomene ca oboseala marcată, depresia, anxietatea.
Dintre investigaţiile paraclinice, cea mai la îndemână şi suficientă rămâne radiografia toracelui. Imaginea radiologică în hipertensiunea pulmonara se defineşte prin încărcarea pulmonară globală mai ales în zona hilurilor, trecere bruscă de la acest hil mărit la un desen vascular periferic slab reprezentat (hil amputat) în cazul existenţei unei rezistenţe vasculare crescute, plămân hipertransparent.
Alte metode paraclinice de investigare sunt ecografia, angiografia, RMN-ul, cateterismul cardiac (metodă invazivă pin care se măsoară presiunile din artera pulmonară și ventriculul drept și se dozează gazele din sânge.
Tratamentul de bază al hipertensiunii pulmonare reprezintă chiar tratamentul afecțiunii care a produs, secundar, hipertensiunea pulmonară (tratamentul etiologic). Acestui tratament etiologic i se va asocia și un tratament vaso-dilatator cu medicamente aparținând următoarelor clase:
- nitrați
- blocante ale canalelor de calciu
- inhibitori ai enzimei de conversie.