Hipertensiunea arteriala
Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare caracterizată prin creşteri ale valorilor presiunii arteriale peste cifrele stabilite ca normale.
Există o formă de hipertensiune arterială în care tensiunea arterială a crescut lent, insidios, în decurs de luni până la ani de zile, fără o cauză decelabilă – numită hipertensiune arterială esenţială (HTA esenţială) şi o formă de hipertensiune arterială căreia i se descoperă o cauză, de obicei unică – numită hipertensiune arterială secundară.
Pe baza datelor statistice obţinute din studii pe diferite grupuri populaţionale de ambele sexe, OMS-ul a stabilit ca valori presionale normale, valorile cuprinse între 110-140 mmHg pentru presiunea sistolică (maxima) şi între 65-90 mmHg pentru presiunea diastolică (minima).
Valorile situate între 140-160 mmHg pentru presiunea sistolică şi 90-95 mmHg pentru presiunea diastolică constituie hipertensiunea de graniţă („borderline”).
Valorile de 160 mmHg şi mai mari pentru presiunea sistolică şi de 95 mmHg şi mai mari pentru cea diastolică definesc hipertensiunea arterială.
Dacă un individ are o anumită presiune arterială însă, din când în când, se produc creşteri moderate după care presiunea revine la valoarea iniţială, hipertensiunea se numeşte oscilantă.
Dacă însă creşterile presionale sunt bruşte şi mari, producând şi manifestări clinice caracteristice, hipertensiunea se numeşte paroxistică.
De obicei hipertensiunea arterială (HTA) se instalează după vârsta de 30 de ani, frecvența crescând odată cu înaintarea în vârstă.