Filtrarea glomerulară (FG), cea mai afectată în cursul bolilor acute sau cronice denumite glomerulonefrite sau glomerulopatii este dependentă de cantitatea de sânge care ajunge în glomeruli (fluxul sanguin glomerular), de presiunea cere activează din interiorul capilarelor glomerulare pentru transferul unei părţi din plasma sangvină în spaţiul capsular (presiunea de ultrafiltrare) şi de suprafaţa totală a capilarelor glomerulare prin care se face ultrafiltrarea.
Reglarea acestor 3 parametri se face prin modificări continue ale tonusului arteriolelor aferente şi eferente (vasoconstricţie – vasodilataţie) şi variaţii ale stării contractile a celulelor mezangiale. Aceste modificări de tonus şi contractilitate sunt la rândul lor influenţate (modulate) de factori neurohumorali (nervoşi, de regulă reflecşi) şi umorali, (de regulă endocrini), de reflexe mienterice (punct de plecare în celulele musculare netede) locale şi substanţe vasoactive (constrictoare sau dilatatoare), produse de celulele endoteliale glomerulare (oxid de azot, prostaciclină, endotelină).Aceleaşi celule endoteliale posedă importante proprietăţi antitrombotice şi antiadezive (faţă de leucocite şi trombocite).
Datorită unor caracteristici fizice (mărimea deschiderilor, a „porilor” dintre celulele endoteliale) şi electrice (încărcătura electrică negativă din membranele bazale glomerulare) ale pereţilor capilarelor glomerulare, celulele sangvine şi majoritatea proteinelor şi altor substanţe cu greutate moleculară mare nu trec prin peretele capilar, astfel încât urina primitivă reprezintă în mare măsură o plasmă deproteinizată ajunsă într-un spaţiu capsular menţinut deschis de către celulele epiteliale ale capsulei Bowman (al doilea tip de celule epiteliale din glomeruli, primul fiind reprezentat de podocitele care tapetează din afară membrana bazală glomerulară).
Orice alterare a stării capilarelor glomerulare în cursul glomerulonefritelor sau glomerulopatiilor afectează formarea UFG, reţinerea în circulaţie a unei cantităţi de lichide şi săruri şi modificarea gradului de permeabilitate a capilarelor glomerulare cu apariţia în urină a proteinelor şi celulelor sangvine.
Deşi, adeseori, în limbajul medical obişnuit termenii de glomerulonefrită şi glomerulopatie sunt relativ super-pozabili, primul presupune existenţa inflamaţiei glomerulare (infiltrat leucocitar, depuneri de anticorpi şi activare de complement) care de regulă lipseşte în cazul suferinţelor glomerular neinflamatorii (glomerulopatii). Boala glomerulară este considerată primară când leziunile şi consecinţele lor sunt localizate exclusiv la nivelul glomerulilor şi secundară când afectarea glomerulelor este doar una dintre determinările unei boli zise multisistemice sau sistemice.Termenul de acut se referă la leziunile şi consecinţele lor clinice care se dezvoltă în decurs de câteva zile sau săptămâni iar cel de subacut (rapid progresiv) şi cronic atunci când este vorba despre luni sau ani.Leziunile glomerulare sunt considerate focale când interesează mai puţin de 50% dintre nefroni şi difuze în celelalte situaţii.
Dacă sunt afectate doar o parte dintre ansele capilare se vorbeşte despre leziuni segmentare iar când sunt toate afectate, despre leziuni globale.