Denumirile de fibrom, fibromiom, leiomiom sau leiomiofibrom sunt echivalente.
Fibromul uterin este o tumoare benignă constituită din ţesuturi analoage celor care alcătuiesc miometrul – fibre musculare netede, ţesut conjunctiv şi vase sanguine – care se dezvoltă în peretele muscular uterin. Proporţia dintre componentele musculară netedă şi conjunctivă este diferită. Denumirea de fibrom sugerează, de altfel, predominanţa componentei conjunctive, iar cea de leiomiom, a componentei musculare.
Fibromul uterin nu este întâlnit înainte de pubertate. După 35 de ani, 15 – 20% din femei prezintă fibromioame uterine de dimensiuni diferite.
Numărul de naşteri din antecedentele femeii nu pare să influenţeze incidenţa fibromioamelor. Fibromioamele uterine sunt întâlnite uneori cu frecvenţă mare la femei aparţinând aceleiaşi familii.
Cauzele apariţiei fibroamelor nu sunt cunoscute.
Rolul favorizant al estrogenilor în dezvoltarea fibroamelor uterine este susţinut de unele constatări epidemiologice, clinice, histopatologice:
- fibroamele sunt tumori ale femeii care se află în perioada de activitate genitală. Cresc în ritm accelerat în sarcină şi adeseori în premenopauză;
- incidenţa mai crescută a fibromioamelor la femei cu cicluri anovulatorii frecvente, cât şi asocierea cu hiperplaziile endometriale (în proporţie de 35-54% din cazuri);
- tratamentele cu estrogeni “biciuiesc” uneori creşterea fibroamelor uterine;
- încetetarea creşterii fibroamelor după menopauză.
Sediul fibroamelor
Fibroamele pot să se localizeze la nivelul oricăreia din porţiunile anatomice ale uterului: corp, istm sau col. Evoluţia, complicaţiile şi conduita prezintă unele particularităţi în raport cu sediul fibroamelor.
După sediul lor în grosimea peretelui uterin fibroamele pot fi subseroase, intramurale sau submucoase:
- fibroamele de corp uterin sunt cele mai frecvente (95 – 96%). Dacă sunt multiple, deformează suprafaţa uterului. Fibroamele, mai ales dacă sunt localizate fundic pot să atingă dimensiuni considerabile, fără să modifice prea mult forma uterului;
- fibroamele istmului sunt rare. Pot să se dezvolte înspre parametre, şi să determine precoce compresiuni ureterale;
- fibroamele colului dezvoltate în grosimea acestuia, îl deformează. Alteori se prezintă sub forma unor polipi fibroşi, situaţi în canalul cervical;
- fibroamele subseroase (subperitoneale) pot fi sesile sau pediculate. Cele pediculate se confundă adesori la examenul vaginal cu tumorile ovariene. Pot să se torsioneze şi să se detaşeze în cavitatea abdominală. Alteori ruperea pediculului determină hemoragie intraperitoneală;
- fibroamele intramurale (interstiţiale) pot să atingă dimensiuni mari înainte de a fi depistate, nederanjând în mod deosebit femeia. Pot produce compresiuni de vecinătate: vezicale, ureterale sau rectale. Pot degenera edematos, hialin, uneori să se necrozeze, mai ales dacă sunt mari şi apar tulburări de irigaţie;
- fibroamele submucoase (intracavitare) proemină în cavitatea uterină. Endometrul supraiacent tumorii suferă leziuni distrofice sau chiar ulceraţii (prin perturbarea vascularizaţiei). În timp, fibroamele intracavitare se pot pediculiza, formând polipii fibroşi intracavitari. Aceştia, sub efectul contracţiilor uterine şi în urma alungirii pediculului, se exteriorizează (sunt “născuţi”) prin orificul extern al colului: fibrom “acuşat” în vagin.
Evoluţie şi complicaţii
Fibroamele uterine cresc în general lent. Pot să survină pusee de creştere pe parcursul sarcinilor (şi regresie după naştere) sau să crească în premenopauză. Decada a 5-a de viaţă reprezintă un moment critic, prin frecvenţa sângerărilor anormale cauzate de fibrom. Hemoragiile vaginale sunt totuşi, la aceste femei, în aproape 50% din cazuri, de natură disfuncţională.
Complicaţiile pot fi locale şi generale:
- hemoragii (menoragii, metroragii, iar mai târziu menometroragii);
- fibroamele aflate în stadiul pelvian dezvoltate pe peretele anterior, dislocă uterul înspre conca-vitatea sacrată. Cele posterioare, împing uterul retrosimfizar. Compresia vezicii urinare determină disurie, polakiurie şi mult mai rar, retenţia acută de urină. Compresia ureterelor este de obicei lentă şi se soldează cu hidronefroză, iar compresia rectului, cu constipaţia cronică;
- necrobioza septică = fibromul devine dureros, bolnava prezintă febră, leucocitoză etc;
- torsiunea unui fibrom pediculat realizează tabloul particular al abdomenului acut chirurgical: durere vie, uneori violentă, tahicardie, greţuri, vărsături, balonament abdominal, contractură musculară. La examenul vaginal tumoarea este dureroasă mai ales la nivelul pediculului;
- infecţiile salpingiene = infecţiile ascendente sunt favorizate de fibroamele intracavitare;
- infertilitatea şi sterilitatea = fibroamele mari şi/sau fibroamele multiple pot să determine avortul, uneori repetat. Compresia / obstruarea porţiunii intramiometrale a trompelor de către fibroame poate favoriza sarcina ectopică sau să reprezinte o cauză de sterilitate;
- degenerescenta sarcomatoasă este rară. Se suspectează în circumstanţele creşterii accelerate a tumorii uterine, care prezintă în plus, o consistenţă fermă.
- Asocierea fibromului cu sarcina.
Fibromul poate să determine avortul spontan, însă înainte de a atribui fibromului patologia abortivă, trebuie excluse alte eventuale cauze. Sarcina ectopică este posibilă, în cazul localizării fibromului la nivelul unui corn uterin.
In primele săpămâni de sarcină, asocierea cu fibromul poate crea dificultăţi diagnostice.Introducerea ecografiei în practica obstetricală a înlăturat complet aceste dificultăţi.
Fibroamele cresc pe parcursul sarcinii, pot uneori să prezinte degenerescentă edematoasă şi mult mai rar, să se necrobiozeze. Fibroamele pot să favorizeze naşterea prematură, inserţia praevia a placentei sau prezentaţiile distocice. Uneori fibroamele istmice, incluse sau inclavate, acţionează ca tumori praevia şi fac imposibilă naşterea pe cale vaginală.
În delivrenţă hemoragiile sunt mai frecvente, iar în lăuzie poate să survină necroza septică, favorizată de o endometrită acută. Complicaţiile tromboembolice prezintă o incidenţă crescută.