Faringitele acute mai sunt cunoscute şi sub numele de angină sau chiar amigdalită acută, termeni care pun mai mult accentul pe participarea formaţiunilor limfatice – a amigdalelor – la procesul inflamator.
In cazul unor infecţii, reacţionează intens, de multe ori chiar violent, toate formaţiunile limfatice dispuse de jur împrejurul faringelui, ca un colier, în submucoasă. Aceste aglomerări cuprind celule speciale, reactive de apărare – limfocitele, alături de alte celule diferenţiate în acelaşi scop – iar reacţia lor în totalitate este suportul fenomenelor inflamatorii prezente la pacient.
Faringitele acute pot fi virale (cele mai frecvente, dar mai puţin alarmante, deseori “ţinute pe picioare”) şi bacteriene – cu tablou clinic mai intens şi cu risc mare de complicaţii dacă nu sunt tratate corespunzător.
Debutul anginelor bacteriene este insidios şi rapid evolutiv – de la ore la zile; pacientul simte la început o jenă, disconfort faringian în timpul înghiţirii alimentelor – în special solide, care sporeşte până la nivel de durere şi dificultate la înghiţire, chiar şi a propriei salive. Rareori suferă şi respiraţia, pacientul respirând mai uşor pe gură decât pe nas (în aceste cazuri sunt interesate mai mult amigdalele naso-faringiene, denumite popular polipi). Pe parcursul evoluţiei, prin inflamarea secundară şi a ganglionilor limfatici de la baza gâtului, apar şi dureri spontane sau la palpare submandibulară.
Aproape în acelaşi timp ( sau cu puţin înaintea sau după manifestările locale), apare şi reacţia generală sub forma febrei.
Temperatura corpului creşte mai mult în faringitele produse de bacterii (pe primul loc ca frecvenţă şi importanţă fiind streptococul de grup A), atingând 39-40 grade C.
La examinare, la copii, mai puţin la adult, frapează uneori aspectul suferind, vocea modificată şi pacientul emană un miros uşor neplăcut. Examinarea fundului calului permite precizarea imediată a diagnosticului, la acest nivel existând modificări semnificative ale aspectului mucoasei faringiene. Aceasta devine roşie, lucioasă, uneori edemaţiată la nivelul peretelui posterior al faringeluli; în lojile laterale ce găzduiesc amigdalele, şi chiar pe partea liberă a palatului gurii (cerul gurii). Amigdalele sunt mărite peste dimensiunile normale, cu suprafaţă neregulată, şi au frecvent depozite purulente pe suprafaţă, ca puncte izolate (‘amigdalită pultacee’) sau ca un strat confluent (‘angină albă’). Mai rar se poate ajunge chiar la apariţia unor ulceraţii pe suprafaţa amigdalelor (angină ulcero-necrotică).
Fundul gâtului poate vizualiza şi scurgeri de secreţii muco-purulente din cavitatea nazală.
Tabloul este deobicei simetric, rareori putând exista şi angine unilaterale (determinate de o asociere de bacterii aerobe şi anaerobe – angina fuzo-spirilară).
Tot la examinare se palpează reacţia inflamatorie a ganglionilor sateliţi, de pe laturile gâtului şi submandibulari – măriţi, sensibili sau chiar dureroşi, pielea din dreptul lor ne având modificări vizibile.
Complicatii
Complicaţiile sunt multe. Cele mai precoce, chiar în timpul evoluţiei anginei acute, sunt cele toxice, fiind o formă de afectare la distanţă şi a altor organe prin toxinele bacteriene (nefrite, hepatite, afectare cardio-circulatorie, etc). În convalescenţa aparentă pot apare complicaţii septice – prin difuzarea germenilor de la nivelul faringelui în restul corpului. Frecvent apar otite catarale şi supurate, sinuzite purulente, flegmoane amigdaliene sau la nivelul ganglionilor submandibulari, dar sunt posibile chiar septicemii sau meningite, pneumonii. Cele mai tardive -după una două luni de la aparenta vindecare sunt şi cele mai severe, cu afectare pe viaţă – cazul glomeru-lonefritelor şi al afectărilor cardiace care se soldează cu leziuni valvulare ireductibile – dar şi al reumatismului articular şi al altor complicaţii mai rare. Singura cale de rezolvare va fi doar tratamentul corect – cu antibiotice, al anginelor bacteriene, aplicat cât mai devreme, tratament recomandat în urma examinării de către medic. Este extrem de periculoasă tratarea (alegerea antibioticului, dozelor si duratei de administrare) de către nespecialisti – farmacişti, cadre sanitare medii, părinţi sau cunoştinţe bine intenţionate.