Endometrioza
Endometrioza se caracterizează prin apariţia unor insule de mucoasă uterină în afara acestui organ, în ovare, în trompe, în vagin, organe abdominale, mult mai rar în grosimea unor cicatrice după operaţii ginecologice sau cezariene şi cu totul excepţional în pereţii vezicii urinare, în pulmoni, sâni, cicatricea ombilicală.
Focarele ectopice / endometriozice ale mucoasei uterine, localizate în afara uterului, urmează modificările hormonale ciclice mensuale, proprii femeii aflate în plină activitate genitală.
Endometrioza este, în general, o afecţiune a femeii tinere sterile sau cu fertilitate scăzută. Este diagnosticată la 1-2% din femeile care solicită consultul ginecologic. Focarele endometriozice sunt identificate cu ocazia intervenţiilor chirurgicale ginecologice pe piesele operatorii, la peste 5% din cazuri.
Endometrioza interesează cel mai adesea ovarele – aproximativ 30% din cazuri. Urmează în ordine, trompele şi pelvisul femeii.
Nu este prea bine cunoscută cauza endometriozei. S-ar părea că sângle menstrual poate să prezinte un reflux retrograd, din cavitatea uterină prin trompe, în cavitatea abdominală. în aceste condiţii, mici fragmente de mucoasă uterină se grefează pe diferite organe în primul rând pelviene, dezvoltându-se în continuare sub acţiunea steroizilor o varierii.
O altă teorie patogenică sugerează posibilitatea ca insulele ectopice de endometru ale organelor intraperitoneale să se constituie prin metaplazia epiteliului celomic, se diferenţiază în mucoasă uterină. În fine, cel puţin unele focare endometriozice se constituie prin embolizări sanguine – în pulmoni, membre etc.
Estrogenii şi progesteronul induc transformările proliferative şi secretorii, insulele endometriozice comportându-se ca veritabile utere în miniatură. Mai mult, în cursul menstruatiilor, endometrul acestor insule ectopice descuamează. Însă în timp ce sângele menstrual se scurge în afară prin vagin, în endometrioza sângele se acumulează în focarele formate în diversele structuri anatomice în care sunt localizate. Formaţiunile cresc, comprimă ţesuturile învecinate, produc o reacţie conjunctivă locală şi declanşează durerea.