Empiemul pleural este denumirea ştiinţifică a prezenţei de puroi în cavitatea pleurală. De cele mai multe ori este consecinţa unor pleurezii bacteriene neglijate sau tratate necorespunzător cu antibiotice.
În cele mai multe din aceste cazuri, pacienţii trec printr-o etapă prealabilă de pleurezie închistată, cu formare de pungi suspendate, aparent închise faţă de restul cavităţii pleurale. Supuraţia fiind mai restrânsă poate fi mai bine suportată şi cu posibilităţi de vindecare spontană prin cicatrizare – cu alipirea definitivă a foiţelor pleurale (mult mai frecvent situaţia se complică, pacientul ajungând cu mare întârziere la medic, iar tratamentul va fi îndelungat şi deseori obligă la intervenţie chirurgicală de drenaj).
Alteori apare ca urmare a unor răniri la nivelul toracelui, chiar nepenetrante dar care au condus la formare de hematoame ale peretelui toracic sau de hemoragie în cavitatea pleurală. Prezenţa sângelui stagnant, neevacuat, va reprezenta un „punct de apel” pentru germeni ce pot circula întâmplător în sânge (bacteriemii ce în mod normal sunt lipsite de consecinţe), astfel că se poate afirma că evoluţia se petrece în doi timpi (iniţial hematomul şi în etapa a doua – suprainfecţia acestuia).
Când rănirea s-a produs cu un instrument penetrant (cuţit, chiar ac medicinal, etc.) infecţia va fi concomitentă cu hemoragia, evoluând aparent într-un singur timp.
În ambele ipostaze situaţia este gravă, necesitând intervenţii terapeutice intense şi complexe, chirurgical şi antibiotic.