Diverticidul esofagian este o dilatare circumscrisă, numai pe o parte a circumferinţei esofagului, ce apare sub forma unei pungi sacciforme (unui săculeţ) dezvoltate din lumenul esofagian. In funcţie de mecanismul de producere se împart în diverticuli de pulsiune şi de tracţiune.
Diverticulii de pulsiune, cel mai frecvent tip, sunt produşi prin hernierea („căderea”) mucoasei şi submucoasei esofagului în anumite zone mai slabe de pe traseul esofagian, datorită creşterii presiunii din interiorul lumenului. Zonele cele mai frecvente de apariţie a diverticulilor de pulsiune sunt joncţiunea faringe-esofag (diverticolul Zenker) şi deasupra diafragmului (diverticulii epifrenici).
Diverticolii de tracţiune sunt produşi de tracţiunea peretelui esofagian către exterior exercitată de către aderenţe ale feţei externe a peretelui esofagian de natură inflamatorie la alte formaţiuni anatomice din jurul esofagului. Aceşti diverticuli sunt alcătuiţi din întreg peretele esofagian (toate tunicile sale), spre deosebire de diverticulii de pulsiune care sunt formaţi doar prin hernierea tunicilor mucoasă şi submucoasă. Tabloul clinic al diverticulozei depinde de mărimea diverticulului şi de prezenţa sau absenţa infecţiei – diverticulita.
Tabloul clinic este evolutiv. La început, semnele clinice constau în senzaţie de corp străin în gât în timpul înghiţirii, intensificarea salivaţiei şi zgomot de „gâlgâit” la ingerarea rapidă de lichide. Pe măsură ce diverticulul se dezvoltă, apare disfagia şi regurgitarea alimentelor conţinute în punga diverticulului precum şi fermentaţia lor.
Se pot auzi zgomote hidroaerice şi ecructaţii („râgâit”), uneori cu emanarea unui miros fetid, foarte jenante, astfel încât, bolnavii se retrag şi mănâncă departe de celelalte persoane. Dacă punga diverticulului devine foarte mare, poate comprima puternic esofagul, aceasta materializându-se prin accentuarea disfagiei până la disfagie „totală”.
La examenul fizic se poate evidenţia, imediat deasupra claviculei stângi, o formaţiune tumorală fluctuentă care nu este altceva decât punga diverticulului.
Dacă pacientul ţine gura deschisă, iar noi apăsam pe punga diverticulară supraclavicular stânga, se produc eructaţii sau apar lichide în cavitatea bucală.
Uneori lichidele regurgitate pot fi aspirate determinând tuse prin iritarea traheii.
La examenul endoscopic, orificiul diverticolului apare în continuarea esofagului, iar orificiul esofagian inferior este greu de vizualizat fiind comprimat de punga diverticulului. Sonda gastrică nu trebuie introdusă cu forţa, existând riscul perforării diverticulului.
Examenul radiologic de faţă şi profil oferă diagnosticul de certitudine.
Tratamentul chirurgical al diverticulilor de pulsiune este singurul eficace şi constă din îndepărtarea (excizia) diverticulului.
Diverticulii de tracţiune rareori necesită tratament, deoarece de regulă sunt asimptomatici. Se diagnostichează pur întâmplător prin radiografii efectuate pentru alte afecţiuni.