Sildenafilul (Viagra) acţionează prin inhibiţia selectivă a fosfodiesterazei T la nivelul corpilor cavernoşi determinând persistenţa galactozil monofosfatului în corpii cavernoşi şi a acţiunii sale favorabilă intramescenţei şi rigidizării peniene. Eficienţa sa este de 60-80% din cazuri la o doză medie de 50 mg/zi şi un interval de 30-60 minute pentru apariţia efectelor. Efectele secundare cardio-vasculare apar îndeosebi la cei care folosesc tratamente cu nitraţi.

Revascularizarea arterelor peniene şi întreruperea pierderilor venoase reprezintă soluţia optimă pentru bolnavii care nu răspund la tratamentul medical, după stabilirea sigură a originii vasculare a impotenţei. Rolul şi locul diferitelor intervenţii chirurgicale vasculare se află în plin proces de evaluare şi comparare concomitent cu standardizarea modalităţii de supraveghere post-operatorie.

Chirurgia obstrucţiei aorto-iliace realizate astfel încât să obţină perfuzia arterelor iliace interne şi conservarea nervilor vegetativi este creditată cu cele mai bune şi cele mai puţin controversate rezultate, peste 50% din bolnavi obţinând şi menţinând o funcţie erectilă satisfăcătoare timp de 3-4 ani după intervenţie. În schimb intervenţiile de by-pass la nivelul arterei peniene, arteriolizarea venei dorsale a penisului sau întreruperea nervoasă asigură astfel de rezultate doar pentru 25-30% dintre cei operaţi.

Complicațiile se tratează cu antibiotice, produse de sânge, etc.
La pacientul aflat în remisiune (fără semne microscopice de boală), se poate pune problema transplantului de celule stem sau de măduvă.
Transplantul se poate face chiar de la pacient (după supunerea măduvei recoltate în perioada de remisiune la diferite proceduri menite de a distruge orice celulă leucemică restantă), autotransplant, sau de la un donator, respectiv alotransplant. Donatorul poate să fie înrudit (frate), sau neînrudit, dar trebuie să fie compatibil (cât mai compatibilitate (structuri proteice de la suprafața tuturor celulelor unui individ, care îl deosebesc de ceilalți indivizi ai speciei și care sunt moștenite de la părinți.

Tratamentul leucemiilor acute are la bază chimioterapia, adică curele de citostatice care se fac în asociere de două sau mai multe preparate, sub numele de polichimioterapie. Uneori, mai ales în leucemiile limfoblastice, se asociază și corticoterapia. Chimioterapia se poate administra injectabil, intravenos în bolus, intramuscular, în perfuzii intravenoase, oral, în lichidul cefalorahidian.
Uneori se asociază și radioterapie.
Tratamentul este condus stric de specialistul hematolog.

Reacțiile adverse ale tratamentului:
- reacții digestive (greață, vărsături, scăderea poftei de mâncare)
- căderea părului
- iritația venelor la locul injectării
- aplazie medulară
- polinevrite
- hepatotoxicitate
- cardiotoxicitate
- cistite hemoragice
- reactii alergice.

De asemenea, se poate face substituție cu masă eritrocitară (transfuzii).

În cazuri ereditare deosebit de grave și în primii ani de viață, se poate pune problema transplantului de celule stem hematopoietice de la un donator compatibil.

Acidul folic și vitamina B6 se administrează de obicei pe cale orală, adică enterală, și se găsesc în farmacii sub formă de comprimate.

Nu trebuie neglijat nici aportul alimentar de vitamine din acest grup, aport asigurat printr-o alimentație completă și diversificată, dar care să conțină obligatoriu produse de origine animală, adică să nu fie exclusiv vegetariană.

Simptome anemie macrocitara

Tratamentul cu preparate din fier se numește terapie marțială iar dozele zilnice de fier sunt de 100 miligrame de sare de fier. Ele pot fi administrate injectabil, adică parental, doza totală necesară putând fi calculată exact după o formulă care ia în considerare diferența dintre hemoglobina ideală și hemoglobina reală a pacientului, greutate corporală și constantă. Acest calcul este important pentru a evita supraîncărcarea cu fier a organismului, care este periculoasă pentru că fierul în exces se depune în cord, ficat, pancreas, ducând la complicații severe, chiar amenințătoare de viață.

Trebuie reținut că tratamentul cu fier se face până la dispariția manifestărilor clinice, până la nominalizarea hemogramei și până la umplerea depozitelor de fier ale organismului, dar fără a supraîncărca organismul cu fier, fapt ce poate conduce la alt tip de patologie, mult mai rară decât anemia, dar poate mai gravă și mai greu de tratat.

Există situații în care anemia este suficient de severă sau de prost tolerată pentru a necesita tratament de urgență cu preparate de sânge, adică de transfuzii de masă eritrocitară la scăderea aportului de oxigen, cum este cordul sau sistemul nervos central.

Aceeași banală anemie feriprivă poate ascunde în spatele ei o boală mult mai gravă cum este o neoplazie.

Tratamentul cauzei anemiei aparține altor specialități de profil medical sau chirurgical și se face prin metode terapeutice specifice a căror prezentare depășește cadrul lucrării de față.

HTAE
Simptome ale HTAE
Tratament HTAE

Tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale se împarte în:

- tratament nefarmacologic: restricția consumului de sare, reducerea excesului ponderal la persoanele obeze, efort fizic bine dozat, înlăturarea sau reducerea stress-ului psihic, renunțarea la fumat și consumul de alcool;

- tratament farmacologic: medicamente diuretice, vasodilatatoare și anti-adrenergice. (reprezintă o greșeală din partea medicului, frecventă ce-i drept, atitudinea de a începe tratamentul pacienților cu hipertensiune ușoară direct cu măsuri farmacologice (medicamente), sărind peste măsurile nefarmacologice.

De asemenea, înainte de a se începe tratamentul anti-hipertensiv, individul trebuie evaluat, consultate de mai multe ori. Astfel, la persoanele a căror TA (tensiune arterială) diastolică este cuprinsă între 90-150 mmHg iar TA sistolică variază între 140-180 mmHg, se recomandă controale repetate timp de 1-3 luni, pentru a evita creșterile tensionale pur întâmplătoare.

Tratamentul farmacologic medicamentos cuprinde medicamente din 3 grupe funcționale:
- diuretic
- vasodilatatoare
- antiadrenergice

Diureticele utilizate în tratamentul HTAE sunt de mai multe tipuri:
- Diuretice tiazidice: Hidroclortiazida (Nefrix), Clortalidona
- Diuretice de ansă: Furosemid (Furantril, Lasix), Acid etacrinic (Edecrin)
- Indapamida (Tertensif)
- Diuretice care economisesc potasiul: Spironolactonă, Amilorid, Triamteren.

Se va face profilaxia endocarditei infecţioase prin tratament antibiotic.
Dacă se instalează fibrilaţia atrială se administrează Digoxin + un blocant al canalelor de calciu (Verapamil, Diltiazem) sau un beta-blocant pentru a reduce frecvenţa ventriculară. Conversia la ritm sinusal se va face numai în cazuri de dilatare a atriului stâng sub 5 cm şi dacă nu s-au constituit cheaguri (trombi) în cavitatea atriului stâng.

Alte grupe de medicamente utilizate sunt: diureticele şi vasodilatatoarele, de preferat inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (Captopril, Enap, Perindopril etc).
Indicaţia de tratament chirurgical o constituie bolnavii cu insuficienţă mitrală severă, clasa a III-a, în care dispneea apare la eforturi fizice foarte mici.

Pe scurt, tratamentul chirurgical vizează fie înlocuirea valvei mitrale cu o proteză valvulară mitrală sau biologică, fie repararea valvei lezate.
De preferat sunt metodele de reparare (plastie), deoarece protezele valvulare se pot dezlipi, pot forma cheaguri pe suprafaţa lor şi se pot infecta.
Mortalitatea operatorie este de 2-10%.

• Introducere
• Semne si simptome
• Evolutie si complicatii
• Tratament infarct miocardic

Primele măsuri terapeutice luate când ne aflăm în faţa unui pacient care a suferit un IMA sunt cele dinaintea internării lui în Unitatea coronariană.
Acestea sunt:

1. Reducerea durerii prin administrarea de Algocalmin, Piafen şi Diazepam i.v. Dacă nu a avut efectul scontat, se va administra Morfină 5-10 mg i.v. (când nu există
contraindicaţii). Reducerea durerii va duce la o reducere a nivelelor catecolaminelor (adrenalină, noradrenalină) implicate în producerea aritmiilor şi în mărirea zonei de
necroză miocardică.

2. Dilataţia coronarelor şi reducerea congestiei pulmonare cu Nitroglicerină sublingual.

3. Oxigenoterapia pe sondă sau mască

4. În cazul în care la auscultaţie se percepe un ritm cardiac foarte accelerat (tahiaritmie) ele sunt cel mai probabil de origine ventriculară şi, prin urmare, se va administra xilină 1% i.v (intravenos) 1 mg/kgc cu repetarea dozei la 15 minute.

5. Dacă, dimpotrivă, ritmul cardiac este sub 50 bătăi/minut, nu se va administra xilină ci atropină 0,5 mg i.v.

Tratamentul în spital este reprezentat în primul rând de tratamentul trombolitic, adică de distrugere a trombului (cheagului) care a obstruat artera coronară urmărindu-se reperfuzia coronariană. Tratamentul trombolitic este preferabil să se înceapă atunci când diagnosticul de IMA subepicardic este cert, chiar de la domiciliul bolnavului. Singurul medicament trombolitic ce nu trebuie administrat în perfuzie este APSAC, care va fi injectat intravenos în 5 minute. Tromboliza se adresează infarctului transmural cu undă Q, celălalt tip de infarct – non Q fiind produs prin tromboză coronariană incompletă şi vasoconstricţie coronariană asociată.
Tromboliza se poate efectua prin injectarea tromboliticului fie direct în coronară, fie, mai frecvent, prin injectarea în circulaţia venoasă generală.

La un procent de 15-30% dintre cei care au suferit un infarct, tromboliza medicamentoasă nu este suficientă, optându-se pentru măsuri suplimentare chirurgicale de tipul – angioplastiei coronariene transluminală percutată (PTCA) sau by-pass-ului coronarian de urgență.

1. Reducerea activităţii fizice şi profesionale direct proporţional cu gravitatea insuficienţei, de la restrângerea activităţii profesionale la 4-6 ore/zi cu multiple pauze până la o întrerupere totală a activităţii şi chiar repaus total la pat în cazurile extrem de grave.

2. Regimul alimentar: se recomandă mai multe mese pe zi, 5-6, dar reduse cantitativ; reducerea aportului de sare la 3-4 grame sare/zi sau chiar interzicerea alimentelor ce conţin sare în cazurile foarte avansate de insuficienţă. Datorită reducerii activităţii fizice, trebuie redus proporţional şi aportul caloric până la valori de sub 2000 calorii/zi sau chiar mai puţin în cazul supraponderalilor.

3. Medicaţia tonicardică: cuprinde clase de medicamente care au ca efect o creştere a contractilităţii miocardice, benefică în insuficienţa ventriculară de tip sistolic. Aceste medicamente ameliorează deci debitul cardiac.
• Digitalicele (Digoxina) care au acţiune inotrop pozitivă (de creştere a contractilităţii miocardice) dar şi dromotrop negativă (adică scad frecvenţa bătăilor inimii) şi de aceea trebuie manifestată prudenţă în administrarea la pacienţii cu bradicardie (frecvenţă cardiacă sub 60 bătăi/min). Se administrează i.v. sau pe cale orală.
• Amine simpatomimetice (Dopamina şi Dobutamina) administrare i.v. Acţiunea lor este de creştere a contractilităţii miocardice (efect inotrop pozitiv) şi vasodilatator.

4. Deoarece în insuficienţa cardiacă se produc acumulări lichidiene anormale atât în plămâni cât şi în restul organismului datorită creşterii presiunii din venele pulmonare (insuficienţă cardiacă stângă) şi, respectiv, din venele sistemice (insuficienţă cardiacă dreaptă), se pune în mod firesc problema eliminării lichidelor din organism pe cale urinară. Aceasta se realizează prin administrarea diureticelor. În formele severe (ex. Edemul pulmonar acut) diureticele fac parte obligatoriu din schema terapeutică.

5. Medicamentele vasodilatatoare
De ce este nevoie de aceste medicamente vasodilatatoare?
După cum ştiţi, în insuficienţa cardiacă se produce o scădere a debitului cardiac, adică o scădere a volumului de sânge expulzat în sistemul arterial de către ventricul cu ocazia sistolelor. Organismul percepe de către ventricul cu ocazia sistolelor. Organismul percepe aceasta ca pe o scădere a volemiei (a volumului de sânge circulant) şi, prin urmare, va declanşa automat mecanismele de compensare: vasoconstricţie în teritoriile mai puţin importante şi redistribuirea volumului de sânge circulant către organele “importante” (creier, rinichi).

Fiind un aliment bazic, (alcalin), laptele dulce este ecomandat în cantitate de 50 ml în fiecare oră, ziua, iar iacă este posibil, de câteva ori şi în cursul nopţii. Facem această recomandare, cunoscut fiind faptul că la bolnavii cu ulcer gastroduodenal există o stare dissecretorie fără un repaus al secreţiei acide în cursul nopţii, aşa cum se întâmplă la celelalte persoane.

În perioadele de linişte clinică (de acalmie), trebuie păstrat totuşi un regim alimentar, bolnavul nefiind vindecat.
Din prima zi a perioadei de acalmie se va începe cu lapte dulce ingerat în cantitate de 1 litru pe zi, ouă fierte moi, în număr de 4/zi sau ouă sub formă de ochiuri prăjite în 20 grame de unt, 100 g frişca pe zi amestecate cu lapte, sucuri de fructe (nu citrice).

Cantitatea alimentelor consumate trebuie fracţionată în 6 mese zilnice, iar alimentele nu trebuie să fie nici prea reci nici fierbinţi.
Seara, înainte de culcare, bolnavul trebuie să bea un pahar cu lapte. După aproximativ 10 zile, se vor putea introduce în alimentaţie pâinea şi biscuiţii – 100 grame pe zi, carne de peşte, pasăre sau viţel fiartă, gris cu lapte sau orez cu lapte, 150 ml suc de fructe natural.

După alte 2 săptămâni, se introduc în alimentaţie piureurile de cartofi, fasole verde, dovlecei, morcovi şi conopidă şi piureurile de fructe – piersici, mere, caise, brânza de vaci, caşul, urda şi sufleurile de zarzavat.

De asemenea, va creşte cantitatea de pâine albă până la 200 grame pe zi.
Alimentaţia va fi în continuare fracţionată în 6 mese zilnice, 3 principale şi 3 gustări.
În final, se trece pe regimul de întreţinere care constă în lapte dulce, brânzeturi proaspete, unt, urdă, caş, brânză de vaci, ouă foarte moi, omletă, carne fiartă de peşte, pui sau vită, supe de zarzavaturi, legume fierte, fructe coapte, sufleuri de legume, budinci, gelatine.

Ceaiurile de mentă, sunătoare şi tei s-au dovedit eficiente în cadrul regimului în ulcerul gastroduodenal.
În alimentaţia pacienţilor cu ulcer gastroduodenal sunt contraindicate conservele, prăjelile, brânzeturile fermentate, ciorbele de carne sau peşte, sosurile, condimentele, alcoolul şi dulciurile concentrate.
În cancerul de stomac este recomandat să se consume 1 căţel de usturoi pe zi şi mult lapte dulce. Ca sucuri de legume, în ulcerul gastroduodenal sunt recomandate sucul de cartofi (o cură va dura 30 de zile) şi sucul de morcovi.