Cauzele principale ale disfuncţiei erectile sunt psihologice, endocrine, neurologice, vârstă înaintată şi medicamente şi boli vasculare care alterează irigaţia corpilor cavernoşi.

Suferinţa vasculară cauzatoare de impotenţă poate fi localizată la nivelul corpilor cavernoşi penieni prin suficienţa arteriolară, fibroză, boală Peyronie (care indurează şi incubează penisul) sau starea refractară a muşchilor netezi, la nivelul venos prin pierderi de sânge din corpii cavernoşi în corpii spongioşi penieni şi traumatisme la nivel arterial în cursul aterosclerozei aorto-iliace (sindrom Leriche), în sindromul de furt produs de stenoze iliace externe, în leziuni ocluzive ale arterelor ruşinoase sau peniene precum şi consecutiv ateroembolismului.

Clinic se prezintă ca o insuficienţă a excreţiei care se constituie treptat în absenţa unor traumatisme locale sau de vecinătate. Prezenţa semnelor de ischemie periferică cronică a membrelor inferioare sugerează afectare arterelor mari drept cauză a impotenţei. În acest sens are importanţă şi existenţa şi severitatea factorilor de risc pentru ateroscleroză (fumatul, HTA, diabetul, hiperlipemia). Descoperirea anevrismelor aorto-iliace şi a plăcilor ulcerate de aterom poate fi pusă în legătură cu ocluzia embolică a arterelor ruşinoase şi peniene ca mecanism posibil al impotenţei care poate avea în acest caz şi un debut abrupt.

Tot un debut acut îl au şi impotentele secundare unor intervenţii chirurgicale vasculare, rectale sau urologice. Medicamentele sau consumul excesiv de alcool se pot corela cu debutul impotenţei iar la hipertensivi şi diabetici trataţi cu diferite medicamente, aceasta se poate constata în absenţa oricăror anomalii ale perfuziei arteriale peniene.

Examenul fizic este în general mai puţin informativ comparativ cu istoricul obţinut prin anamneză. Absenţa pulsului periferic şi descoperirea unor sufluri femurale are valoare pentru orientarea către afectarea aterosclerotică a arterelor mari. Semnele obiective de neuropatie senzitivă, îndeosebi la diabetici, sunt deasemenea importante. Se examinează deasemenea întotdeuna prostata, se palpează corpii cavernoşi (pentru descoperirea induraţiei dorsale din boala Peyronie) şi testicolele pentru descoperirea absenteismului sau atrofiei lor.

Un număr redus de examene de laborator sunt necesare încă de la începutul demersului diagnostic (dozarea testosteronului în sânge, a prolactinei, antigenului specific prostatic şi al glicemiei).

Tratamentul impotenței

Tratament impotenta

Factorii favorizanţi ai infecţiilor sânilor în lactaţie sunt reprezentaţi de:
- fisurile (ragadele sau crevasele) şi escoriaţiile mameloanelor. Se înregistrează la 20 – 30% din femeile care alăptează. Sunt mai frecvente în primele zile de alăptare, şi se întâlnesc mai ales la primipare (incidenţă dublă), la femei blonde sau roşcate, cu o pigmentaţie tegumentară mai redusă;
- lipsa de igienă a mamei – a mâinilor, tegumentelor sânilor, lenjeriei;
- omisiunea de a toaleta sânii după fiecare supt – persistenţa laptelui şi a salivei în pliurile mamelonare favorizează multiplicarea germenilor;
- infecţii ale mamei cu germeni piogeni – stafilococii cutanate, ale mâinilor, axilei etc;
- infecţii naso-farinigiene sau tegumentare ale sugarului.

Etiopatogenie
Germenul cel mai frecvent depistat în infecţiile sânilor este Staphylococcus aureus, apoi streptococul hemolitic şi mai rar Streptococus fecalis, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae.
Porţile de intrare ale germenilor sunt reprezentate de orificiile mamelonare ale canalelor galactofore şi soluţiile de continuitate tegumentare. Propagarea are loc de-a lungul canalelor, pe cale limfatică sau prin ţesutul conjunctiv interlobular.

Formele anatomo-clinice
Limfangita ete forma de debut a infecţiilor sânilor, întâlnindu-se în zilele a 5-a a 10-a de lehuzie, la femei cu fisuri mamelonare. Placardul de limfangita se plasează mai ales în cadranele supero-externe, are o culoare roşie, margini estompate şi prezintă treneuri limfatice în direcţia axilei. Placardul este dureros, tegumentele calde. Şi adenita satelită este dureroasă. Lehuza are starea generală modificată şi prezintă febră până la 40° C. Simptomatologia generală şi locală cedează de regulă rapid, în 1 – 2 zile.

Galactoforita debutează mai târziu, pe parcursul săptămânii a doua de lehuzie. Lehuza este febrilă (38° -38,5°C), prezintă cefalee, o oarecare modificare a stării generale. Acuză senzaţia de tensiune dureroasă a sânului, exacerbată prin mişcarea braţului şi prin palpare. Sânul este uşor mărit de volum, iar prin exprimarea mamelonului, printr-unul din orificii se scurge lapte amestecat cu puroi. Culturile din lapte sunt pozitive.

Mastita în sens restrâns defineşte inflamaţia acută a sânilor din puerperalitate. În sens larg, denumirea este atribuită tuturor inflamaţiilor acute ale sânilor.

Tratament

Tratamentul infecţiilor acute puerperale ale sânilor constă în administrarea de antibiotice şi analgezice – antipiretice. Tratamentul iniţial constă în administrarea unei betalactamine (oxacilină, o cefalosporină) sau un macrolid (eritromicină). Dacă răspunsul nu este suficient de prompt, schema terapeutică va fi modificată după ce dispunem de culturi şi antibiogramă.
Tratamentul chirurgical se adresează formelor care au evoluat spre abcedare. Sub anestezie generală se practică incizii radiare sau periareolare (mai estetice, dar uneori mai puţin eficiente) şi se evacuează puroiul. Eventualele cloace (frecvente) se evacuează prin debridare cu degetul. Se instituie drenajul prin contraincizie, decliv, pentru câteva zile.

Forme particulare

Formele acute sunt reprezentate de:
- abcesul areolar – superficial şi localizat la areola mamară;
- furuncul – adeseori având punctul de plecare un tubercul Montgomery;
- abcesul retromamar – profund, uneori dificil de diagnosticat; Este evidenţiat la nevoie prin examinarea ultrasonică. Pentru a fi evacuat, incizia se practică în şanţul submamar;
- erizipelul este determinat de streptococul hemolitic; are forma unui placard de culoare roşietică, marginile mai reliefate, circinate, net conturate. Porţiunea lui centrală este mai palidă. Starea generală a pacientei este alterată, febra importantă, prezintă frisoane.

Examenul clinic se efectuează în timp ce femeia stă în şezut sau în picioare, cât şi în decubit dorsal. In picioare, membrele superioare sunt plasate mai întâi de-a lungul trunchiului într-o atitudine lejeră, apoi pe şolduri, pe cap sau la ceafă.
Prin inspecţie pot fi relevate:
- asimetrii ale sânilor mărirea prin procese tumorale sau micşorare prin retracţie);
- modificări ale formei (boseluri, depresii, retracţii ale tegumentelor sau ale mameloanelor);
- modificări tegumentare (hipervascularizaţie, eritem, edem);
- plisare fină şi dispariţia paralelismului pliurilor cutanate;
- prezenţa de fisuri, cruste, ulceraţii.

Palparea se execută cu feţele palmare ale degetelor alipite şi în extensie, prin mişcări circulare, succesive. Se palpează sistematic cadranele sânilor (supero-intern, infero-intern, central, supero-extern şi infero-extern), apoi axilele, regiunile supraclaviculare şi laterocervicale. Palparea se face în timp ce pacienta stă în şezut sau în picioare, şi apoi culcată în decubit dorsal. După o primă palpare, pacientei i se solicită să îşi pună în contracţie muşchii pectorali şi se repetă examinarea. Se apelează la manevre care imprimă braţului poziţia de adducţie forţată: femeia apasă puternic cu palma un plan dur (masa), sau i se solicită să-şi apropie braţul de trunchi, iar examinatorul se opune mişcării (manevra Tillaux).

Investigaţii paraclinice

Mamografia este principala metodă imagistică (şi paraclinică) de depistare a cancerului de sân, şi este utilizată ca metodă de screening.

Galactografia constă în injectarea de substanţă de contrast în canalele galactofore. Şi examinarea radio-grafică este utilă pentru identificarea tumorilor intraca-naliculare, ce nu sunt accesibile palpării.

Termografia realizează o « hartă » a temperaturilor cutanate, leziunile maligne însoţindu-se de o creştere a temperaturii tegumentelor supraiacente. Rezultatele fals negative sunt în proporţie redusă, însă proporţia erorilor fals pozitive este considerabilă.

Ecografia permite diferenţierea formaţiunilor chistice de formaţiunile solide, fără să prezinte acurateţe în diferenţierea leziunilor maligne de leziunile benigne.

Examenul citologic al secreţiei mamelonare permite în cancere, depistarea de anomalii celulare şi mitoze atipice.

Citologia prin puncţie aspirativă (needle aspiration cvtology) conferă o acurateţe diagnostică de peste 90%. Rezultatele fals-negative sunt posibile, astfel că un examen « negativ » furnizat de citologia prin aspiraţie nu infirmă posibilitatea unui cancer mamar.

Examenul histopatologic al leziunii mamare prelevate printr-una din tehnicile chirurgicale adecvată cazului respectiv (excizie, sectorectomie, mamectomie etc.) este indispensabil pentru diagnostic.