Cancerele colului uterin
Cancerele colului uterin reprezintă una din cele mai frecvente localizări neoplazice la femei.
Cancerele cu localizare uterină (col + corp) se plasau, în primele decade ale secolului nostru, pe primul loc sub aspectul incidenţei. In S.U.A. şi în ţările vest-europene au fost devansate încă din anii ‘40, de către cancerele mamare. Cîteva decenii mai tîrziu au fost devansate şi de către cancerele pulmonare, care se află după 1965 într-o progresie rapidă şi continuă, iar mai recent, de către cancerele ovariene. În prezent, în ţările dezvoltate, cancerele de col uterin se plasează doar pe locul IV printre localizările neoplazice genito-mamare, după cancerul mamar, cancerul de endometru şi cancerele ovariene. În aceste ţări se înregistrează în ultimele decenii o reducere importantă şi în cifre absolute a numărului de cazuri de cancere ale colului uterin, cât şi a mortalităţii prin această neoplazie. Explicaţia constă în extinderea programelor de screening, tratarea pe scară largă a leziunilor preinvazive, depistare în stadii precoce curabile a cancerelor, şi metodele moderne de tratament. Anual în S.U.A. de exemplu, se depistează 13.000 cazuri noi de cancere de col uterin şi 50.000 carcinoame in situ, şi se înregistrează anual un număr de 5,5 decese la 100.000 de locuitori, în timp ce în statele Americii latine, proporţia deceselor este de 3-4 ori mai mare.
În ultimele decenii, incidenţa cancerelor de col uterin la femeile tinere este în uşoară creştere, totuşi rămîne mică înainte de 20 de ani. In următoarele decenii incidenţa creşte, iar vârsta medie de depistare este de 45 de ani. Proporţia de cazuri la 100.000 de locuitori rămâne încă semnificativă şi la femeile în climacteriu, până în decada a 8-a de viaţă!
S-au conturat o serie de factori de risc epidemiologic şi în relaţie cu viaţa sexuală a femei. Acest cancer este mai frecvent la femeile aparţinând categoriilor sociale defavorizate şi din ţări slab dezvoltate. In S.U.A este de 2,5 ori mai frecvent la negrese decât la femeile albe. Incidenţa este mai mare în ţările Africii şi ale Americii Latine. Incidenţa cancerului de col uterin este considerabil mai mare la femei cu debut precoce al vieţii sexuale şi cu parteneri multipli. Este în medie de 4 ori mai mare la prostituate decît la grupul martor. Frecvenţa mai mică la evreice este probabil în relaţie cu circumcizia şi o mai bună igienă a bărbaţilor.
Cancerul de col uterin poate rămâne asimptomatic mult timp. Primele simptome manifeste sunt sângerarea vaginală şi leucoreea. Sunt semne variabile şi, în general, nespecifice. Se consideră ca semnificativă sângerarea provocată: postcoitală, uneori după defecaţie sau toaleta intimă. Poate să survină însă tardiv, îndeosebi în localizările endocervicale. Sângerarea provocată poate apare şi din leziuni benigne, ale colului.
Examenul cu valvele poate să releve în formele incipiente mici ulceraţii, cu microvegetaţii. In stadii mai avansate, se descriu aspectele macroscopice “clasice”: proliferative exo- şi endofitice, infiltrative, vegetante şi / sau ulcerate. Consistenţa colului este dură în timp ce leziunile sunt friabile, uşor sângerânde. Extensia neoplaziei la peretele vaginal poate fi evidentă prin inspecţia cu valvele.
Tuşeul vaginal permite aprecierea extensiei locale. In extensia înspre vagin, peretele acestuia apare infiltrat, cartonat. Extensia înspre parametre necesită efectuarea şi a tuşeului rectal.
Unele semne funcţionale complet nespecifice întâlnite uneori în cancere ale colului şi care determină femeia să solicite consultul ginecologic sunt iritabilitatea crescută a vezicii urinare şi senzaţia de presiune rectală. Durerea apare în stadii avansate.
Depistarea precoce a cancerelor de col uterin este posibilă prin programele de screening, ce implică examinarea tuturor femeilor de la vârsta de 18 ani, sau imediat după ce şi-au început viaţa sexuală, până la 65 de ani, odată la 2 ani, iar în cazurile cu “risc crescut”, anual. Se efectuează examenul clinic, test Lahm-Schiller, examenul citologic Babeş – Papanicolau, iar dacă este indicată, şi colposcopia. Pentru diagnostic, în cazurile “suspecte” se practică biopsia cervicală, chiuretajul endocervical, conbiopsia etc. Doar examenul histopatologic permite diagnosticul de certitudine (a se vedea “Leziunile precanceroase”).