Boala polichistica ovariana
Stein si Leventhal au descris în 1933 un sindrom caracterizat prin:
- spaniomenoree (mai puţin de 4 – 5 menstre anual), ce evoluează progresiv înspre amenoree definitivă;
- sterilitate primară anovulatorie;
- obezitate si hirsutism.
La examenul clinic ovarele sunt de dimensiuni mai mari decât cele normale, dure. La inspecţie, în timpul celioscopiei sau a laparotomiei, au suprafaţa alb-lucioasă, perfect netedă – ovare “de porţelan” sau “de fildeş”. Cei doi autori au atribuit sindromul dezvoltării exagerate a ţesutului conjunctiv din corticala ovarelor, care ar forma o cocă fibroasă, analoagă albugineei testiculare. Acest înveliş rigid ar perturba foliculogeneza ovariană, care este blocată, fără să poată fi atins stadiul de folicul matur.
In prezent sunt acceptate alte explicaţii patogenice. Principalele dezordini din boala polichistică ovariană (BPCO) constă în :
- producţia excesivă de androgeni (ovarieni sau corticosuprarenalieni);
- creşterea nivelurilor LH (dispare însă picul preovulator ) şi scăderea FSH;
- perturbarea steroidogenezei ovariene.
Nivelurile mari ale LH induc în celulele tecale ovariene o producţie excesivă de precursori androgenici. Aromatizarea acestor androgeni în ţesutul gras (conversia periferică), antrenează o creştere a nivelurilor estrogenilor circulanţi. Ovulaţia, şi prin urmare formarea corpului galben menstrual, sunt suprimate.
Modificările morfologice ale ovarelor în BPCO constau în hiperplazia tecii interne, cu luteinizare şi hipervas-cularizaţie.
Estrogenii produşi în exces determină hiperplazia endometrului.
Nu toate pacientele cu BPCO prezintă tabloul clinic clasic complet, descris de către Stein şi Lewenthal.