Boala ischemică renală (stenoză de arteră renală) interesează de asemenea uni sau bilateral arterele renale sau ramurile lor principale.
Ateroscleroza obstructiva la originea arterelor renale sau ramificaţiilor acestora este cauza cea mai frecventă, îndeosebi la persoane de vârstă medie sau înaintată, în jumătate din cazuri reducerea cu peste 50% a diametrului fiind prezentă bilateral.Displazia fibromusculară este cauza stenozei şi a ischemiei renale consecutive la persoane mai tinere, de regulă de sex feminin.
Stenoza arterială renală, mai ales cea aterosclerotică este o boală progresivă, atât pe rinichiul controlateral care un timp se hipertrofiază compensator, dar mai târziu îşi reduce funcţia ca urmare a afectării sale hipertensive şi aterosclerotice astfel încât insuficienţa renală cronică ischemică se constituie şi se agravează.In prezent se consideră că IRC are o cauză ischemică la peste 15% dintre bolnavii în vârstă de peste 50 de ani. Manifestările clinice principale sunt reprezentate de HTA secundară şi insuficienţa renală cronică (la bolnavi cu leziuni bilaterale de la început sau în timp, sau cu rinichi unic).
Caracterul secundar, reno vascular, al HTA este suspectat clinic la bolnavi peste 50 de ani sau la cei sub 30 de ani care prezintă semne de insuficienţă circulatorie regional, (periferică, cerebrală, coronariană), cu traumatisme lombare sau abdominale în antecedente şi suflu sistolic abdominal sau lombar.
Explorarea paraclinică este necesară pentru confirmarea stenozei şi fundamentarea şansei de corectare a HTA după îndepărtarea chirurgicală sau angioplastică a stenozei.Testul la captopril este considerat pozitiv când activitatea reninei plasmatice creşte cu peste 400% faţă de valorile de bază.Pozitivitatea lui justifică angiografia renală digitală pentru descoperirea stenozei. Scintigrafia renală înainte şi după administrarea inhibitorilor enzimei de conversie (care amplifică mult ischemia renală post-stenotică) orientează către o posibilă rezolvare a HTA ischemică prin rezolvarea stenozei.
Pentru descoperirea stenozelor, ultrasonografia Duplex şi angiografia prin RMN reprezintă alternative neinvazive pentru angiografia convenţională.Aceasta din urmă, efectuată bilateral şi asociată cu determinări repetate ale reninei din plasmă şi vene renale reprezintă mijlocul principal de descoperire a existenţei stenozei şi a severităţii ei, precum şi pentru aprecierea şanselor de vindecare a HTA renovasculare după rezolvarea stenozei.
Tratamentul urmăreşte controlul HTA şi restaurarea perfuziei cât mai normale a rinichiului ischemic. Revascularizarea chirurgicală (by-pass, grefe) şi dilatarea regiunii stenozate (angioplastie) au rezultate, mai ales în timp, superioare tratamentului medical al HTA şi bolii de bază (ateroscleroza). Angioplastia se aplică mai ales bolnavilor sub 50 de ani şi celor cu displazie fibro-musculară (cu leziuni stenotice scurte, necalcificate) dar şi bătrânilor cu risc crescut pentru o intervenţie chirurgicală.