Aparatul respirator este un lanţ complex de organe a căror funcţie aisigură pătrunderea aerului în plămâni, extragerea oxigenului cu trecerea lui în sânge (ajungând pe aceasta cale la toate celulele din corp) şi eliminarea la exterior “gazelor arse” adica a bioxidului de carbon (CO2).
In componenţa acestui aparat intră, în ordinea de lucru, doua categorii de organe:
- canalul aerian – sistemul de tuburi ce leagă plămânii de exterior, asigurând circulaţia aerului în ambele sensuri; în ordine, acestea sunt nasul, faringele, laringele, traheea, bronhiile şi canalele alveolare
- plămânii propriuzişi, care asigură transferul din aer sânge a oxigenului şi, în sens invers, a bioxidului de carbon; plămânii au o structură de burete fin, cu cavităţi minuscule – alveolele pulmonare – în legătură directă cu canalele respiratorii terminale (canalele alveolare); la nivelul alveolelor se petrec schimburile de gaze – oxigen şi bioxid de carbon – între aerul inspirat şi sângele care irigă pereţii alveolelor.
Funcţionarea acestui aparat este condiţionată şi de componenta motorie, ce face oficiul de pompă, formată din:
- foiţele de înveliş ale plămânilor, denumite ‘pleure’ ce facilitează alunecarea suprafeţei plămânilor faţă de feţele interne ale cutiei toracice
- cutia toracică – în care este cuprins aparatul respirator, care asigură, prin mişcări de pompă aspiro-respingătoare intrarea (inspiraţia) şi ieşirea aerului (expiraţia).
Jocul alternativ al pătrunderii şi eliminării aerului -respiraţia – este un proces continuu, declanşat la naştere şi sfârşit odată cu moartea.
Aceeaşi structură de principiu există nu numai la om ci şi la majoritatea animalelor terestre. Toate animalele evoluate au plămani (reptile, păsări, mamifere – chiar şi cele acvatice ) locul plămânilor fiind luat de branhii la peşti şi alte vieţuitoare acvatice (moluşte, cefalopode, gasteropode, etc) şi de aparate rudimentare de respirat la insecte.