Angina instabilă – care este tot o formă de cardiopatie ischemică cu manifestări clinice speciale (accese dureroase la un coronarian cunoscut care devin din ce în ce mai intense sau din ce în ce mai frecvente, accese dureroase care survin şi în repaus etc).
Din punct de vedere al tabloului clinic, angina instabilă se prezintă sub mai multe forme:
1. Pacienţii cu un prim acces de angor (numit şi „angor de novo”). De ce sunt încadraţi aceşti pacienţi în categoria anginei instabile ? Pentru că orice angină la debut trebuie considerată ca o urgenţă deoarece nu ştim cum va evolua – fie spre o angină stabilă, fie spre un infarct miocardic.
2. Pacienţi coronarieni cunoscuţi, dar la care caracterul durerii anginoase se modifică în sensul că accesele devin din ce în ce mai intense sau din ce în ce mai frecvente, pentru ca în final bolnavul să treacă efectiv dintr-un acces în altul. Se constată şi că nitraţii au un efect minim sau chiar sunt ineficienţi.
3. Pacienţi cunoscuţi până în prezent cu angină determinată de efort şi care acum dezvoltă dureri anginoase şi în repaus.
Există două explicaţii ale agravării anginei stabile (cronice) cu transformarea în angină instabilă. Fie că placa de aterom care a realizat până acum numai o obstruare redusă a lumenului coronar începe să se dezvolte într-un ritm accelerat (prin depuneri rapide de colesterol), fie că placa de aterom se fisurează, se ulcerează iar la locul acestei fisuri se dezvoltă un cheag care determină o accentuare a obstrucţiei într-un interval de timp relativ scurt. Cauza acestei fisurări a plăcii ateromatoase poate fi de exemplu o creştere bruscă şi importantă a valorii tensiunii arteriale.
Evoluţia şi prognosticul anginei instabile sunt diferite de cele ale anginei stabile cronice. În cele mai multe dintre cazuri evoluează către infarctul miocardic acut şi din acest motiv atitudinea terapeutică trebuie să fie promptă şi agresivă. Astfel, nitraţii care rămân medicaţia de primă intenţie, vor fi administraţi intravenos, în perfuzie.
Alte clase de medicamente utile în tratamentul anginei instabile sunt: beta-blocantele adrenergice (Propranolol 160-200mg/24 ore), blocanţii canalelor de calciu (Nifedipina 30-60 mg/zi, Verapamilul 240-360 mg/zi şi Diltiazemul 180-360 mg/zi).
Nu se vor asocia medicamente aparţinând aceleiaşi clase, însă se pot asocia blocanţii de calciu şi cu beta-blocanţii şi cu nitraţii, cu excepţia verapamilului.